Elevi în vacanță la mănăstire

De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți să suportăm promovarea atâtor nonvalori, mai descoperim, pe ici, pe colo, suflete curate, caractere frumoase și multă credință. La început de vacanță, cinci elevi bucureșteni au ales să petreacă o săptămână, ca o vacanţă a sufletului, la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Brânceni.

Într-o vreme în care vacanțele copiilor sunt, de cele mai multe ori, dedicate excursiilor, taberelor, activi­tăților recreative și, în general, distracțiilor, acești elevi au ales să trăiască o experiență aparte, una care le va rămâne întipărită în suflet pentru mulți ani. Luca, în vârstă de 9 ani, Maria, de 12 ani, Mihail, de 13 ani, Nectaria, de 16 ani, și Ecaterina, de 17 ani, au petrecut cinci zile împreună cu părinții lor la Mănăstirea „Naș­terea Sfântului Ioan Botezătorul” din Brânceni, județul Teleorman, într-un adevărat pelerinaj al credinței și al bucuriei duhovnicești.

Cei cinci elevi provin din trei familii de credincioși ortodocși care și-au dorit să le ofere copiilor o vacanță diferită, în care apropierea de Dumnezeu, rugăciunea și slujirea aproapelui să ocupe locul cel mai important. Încă din prima zi, copiii au intrat cu multă naturale­țe în rânduiala mănăstirii, participând cu evlavie la toate slujbele săvârșite în biserică. Pentru ei, fiecare ceas petrecut în sfântul lăcaș a însemnat o nouă lecție despre credință, răbdare, ascultare și iubire de Dumnezeu.

Așadar, în zilele premergătoare hramului, cei cinci elevi au participat la pregătiri dar mai ales, cu multă însuflețire, la aranjatul meselor pentru numeroșii pelerini: au pregătit tacâmurile, au transportat diferite materiale și au fost prezenți oriunde era nevoie de ajutor. Bucuria lor de a sluji i-a impresionat pe toți cei care i-au văzut lucrând cu responsabilitate și seriozitate.

Dincolo de participarea la slujbe, copiii au dorit să fie de folos obștii monahale. Au servit masa pelerinilor veniți la mănăstire, printre ei aflându-se și propriii lor părinți, și au ajutat maicile la bucătărie și în trapeză. Prin gesturile lor simple și pline de bunătate, au înțeles că adevărata slujire începe prin iubirea aproapelui și prin disponibilitatea de a-i ajuta pe cei din jur. Nu au lipsit nici activitățile gospodărești. Copiii au măturat aleile, au îngrijit curtea mănăstirii, au udat florile și gazonul, au ajutat la păstrarea curățeniei și au participat la diferite ascultări, înțe­legând că, într-o mănăstire, fiecare muncă, oricât de mică ar părea, este făcută cu dragoste, spre slava lui Dumnezeu.

Un moment deosebit l-au reprezentat slujbele de noapte, la care au participat cu aceeași râvnă și bucurie. În liniștea adâncă a nopții, lumina candelelor, mireasma de tămâie, glasul unic al măicuțelor din strană și rugăciunile rostite cu smerenie au creat o atmosferă pe care copiii nu o vor uita niciodată. Deși programul a fost solicitant, niciunul dintre ei nu s-a plâns de oboseală. Dimpotrivă, au descoperit că rugăciunea săvârșită în comuniune și, mai ales, noaptea aduce o pace și o bucurie greu de descris în cuvinte. Un alt moment de mare însemnătate a fost privegherea și Sfânta Liturghie închinate hramului sfintei mănăstiri, când biserica s-a umplut de numeroși credincioși veniți din diferite colțuri ale țării. Slujba, săvârșită cu multă solemnitate, i-a impresionat profund pe cei cinci elevi, care au urmărit cu atenție fiecare moment al rânduielii liturgice. Au înțeles astfel că hramul unei mănăstiri este o sărbătoare mare și un moment de nesfârșită bucurie și de întărire în credință.

Pentru elevi, noutatea a fost întâlnirea cu chiriarhul, episcopul care păstorește eparhia și este părintele duhovnicesc al Mănăstirii Brânceni. Cu multă dragoste părintească, ierarhul i-a binecuvântat pe copii la sfârșitul slujbei și le-a oferit iconițe, cruciulițe și cărți cu viețile sfinților, încurajându-i să rămână aproape de Biserică, să iubească rugăciunea și să nu se rușineze niciodată de credința lor. Cuvintele sale calde au fost primite cu emoție atât de copii, cât și de părinții acestora, devenind unul dintre cele mai frumoase momente ale vacanței.

Întreaga perioadă petrecută la mănăstire a fost luminată de dragostea și grija maicii starețe, care i-a primit pe copii și pe părinții lor cu multă căldură părintească. Pe parcursul celor șapte zile, măicuța i-a îndrumat cu răbdare, i-a încurajat și le-a explicat frumusețea vieții monahale, arătându-le că rugăciunea și munca merg întotdeauna împreună. Copiii au simțit din plin dragostea maternă și ospitalitatea cu care au fost înconjurați de întreaga obște.

La plecare, despărțirea a fost emoționantă. Ca semn de prețuire pentru implicarea și hărnicia lor, maica stareță Salomeea le-a oferit fiecăruia daruri binecuvântate: miere din stupina mănăstirii, coșuri cu legume și fructe și o cărticică cu monografia mănăstirii. Aceste daruri au o semnificație aparte, întrucât anul viitor, 2027, Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Brânceni va sărbători împlinirea a 30 de ani de la înființare - trei decenii de rugăciune neîncetată, de slujire și de mărturisire a dreptei credințe ortodoxe.

Întreaga obște a mănăstirii a apreciat buna creștere, seriozitatea și evlavia celor cinci elevi, remarcând faptul că aceștia au îmbinat armonios rugăciunea cu munca și răbdarea. Prin comportamentul lor, Luca, Maria, Mihail, Nectaria și Ecaterina au arătat că valorile creștine pot fi trăite cu sinceritate încă din copilărie și adolescență, atunci când familia și Biserica lucrează împreună la formarea sufletului.

Experiența acestor cinci tineri reprezintă o frumoasă mărturie că o vacanță reușită îți pune în mișcare trupul și îți odihnește, în același timp, sufletul. În mijlocul unei lumi grăbite, ei au ales liniștea mănăstirii, participarea la sfintele slujbe, munca făcută cu dragoste și bucuria comuniunii frățești. Sunt exemple demne de urmat pentru alți copii și tineri, dovedind că apropierea de Dumnezeu aduce pace, echilibru și o bucurie pe care nimic din lumea aceasta nu o poate înlocui.

La întoarcerea spre București, bagajele lor nu erau cu mult mai grele, însă inimile le erau, cu siguranță, mai bogate. Au plecat de la mănăstire cu amintiri de neuitat, cu noi prietenii, cu sfaturi folositoare și cu dorința de a reveni cât mai curând în această oază de liniște și rugăciune.

Pentru mine, ca profesor de religie, această experiență trăită împreună reprezintă încă o dovadă a faptului că triunghiul Biserică-Școală-Familie stă la baza formării morale și intelectuale a elevului, viitorul om al societății românești. Iar dragostea și bunăvoința sunt valori care stau la îndemâna fiecăruia, astfel că fiecare vacanță petrecută la mănăstire înseamnă timp trăit cu folos și aproape de Dumnezeu.

Rozalia Dorina Rusu este profesoară la Școala Gimnazială nr. 92 din București.