Elevii şi profesorii vor minibiblioteci în sălile de clasă
Peste 400 de profesori, elevi și părinți din Bacău au semnat o scrisoare deschisă în care solicită ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli și licee și dotarea tuturor sălilor de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, după cum informează portalul sparknews.ro.
Demersul aparține învățătorilor Mirela Spiță și Nicu Bujor, inițiatori ai proiectului „Provocarte”, în care elevii din patru clase primare din mediul rural au primit anul trecut peste 250 de cărți noi și minibiblioteci mobile. Pentru „prea mulți copii, din prea multe școli, din prea multe clase”, cărțile sunt „inaccesibile” sau chiar „un lux”, se arată în scrisoarea deschisă. Acelaşi document semnalează că „în o treime dintre școlile rurale nu există biblioteci, iar în multe dintre școlile în care există, acestea sunt slab dotate”.
„Dacă fiecare sală de clasă ar fi dotată cu câte o minibibliotecă echipată cu cărți noi, vesel colorate, procentul elevilor care citesc cu siguranță va crește. Consider că soluția se află la administrațiile locale și la minister: să finanțeze programe pentru stimularea lecturii, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci echipate cu cărți. Scrisoarea deschisă este soluția firească a unui demers administrativ blocat în birourile unor primării. Rezultatele pozitive ale proiectului național «Citește-mi 100 de povești», demarat de minister în grădinițe, ne încurajează pe noi, cei 429 de semnatari, să propunem inițierea unui program guvernamental de încurajare a lecturii și în școli, și în licee”, a declarat, potrivit aceleiaşi surse, Mirela Spiță, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău și profesor Merito 2020. (O. N.)