Eliberare în weekend a actelor de identitate

Data: 21 Noiembrie 2024

În contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare și pentru a veni în sprijinul celor care vor să voteze, dar au actul de identitate expirat sau pierdut, în următoarele trei săptămâni, Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti va avea program de lucru şi în zilele de sâmbătă (între orele 8:00 și 16:00) şi duminică (între orele 7:00 și 21:00). Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise şi a documentelor care dovedesc numele, data naşterii, statutul civil, cetăţenia română şi adresa de domiciliu sau de reşedinţă. În situaţia în care solicitantul nu poate prezenta toate documentele necesare, poate obține o carte de identitate provizorie (CIP), caz în care va depune şi două fotografii. (C. Z.)