Emisiune filatelică dedicată Iaşului, la 600 de ani de atestare documentară
Emisiunea de mărci poştale „Iaşi - 600 de ani de atestare documentară“, care cuprinde şi un timbru de colecţie, a fost lansată, ieri, la Expoziţia Filatelică Internaţională EFIRO 2008. Din cele patru timbre care celebrează atestarea documentară a Iaşilor, unul este de colecţie, pe acesta fiind ilustrat Muzeul Unirii, care l-a găzduit, între anii 1859-1865, pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Şi pe celelalte timbre, cât şi pe coliţa emisiunii de mărci poştale, care au valori cuprinse între un leu şi 7,60 de lei, sunt reprezentate clădiri reprezentative ale municipiului Iaşi, precum Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, Catedrala mitropolitană, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ şi Palatul Culturii.
Prezent la lansare, primarul oraşului Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat că „timbrele emise pentru a celebra atestarea documentară a oraşului au misiunea de a răspândi istoria sa, fiind capitala spiritualităţii, deoarece găzduieşte cel mai mare pelerinaj al ortodoxiei, cât şi a culturii“. „Este o istorie la care vă provoc şi din care Romfilatelia a reuşit să prindă o parte din ea“, a adăugat Gheorghe Nichita, spunând că Iaşiul este oraşul celor şapte coline, fiind o trimitere către Roma şi spre origini. În urmă cu 600 de ani, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun menţiona în actele cancelariei domneşti numele oraşului, aceasta fiind considerată de istorici prima menţiune a Iaşilor. Domnitorul menţiona Iaşul într-un privilegiu emis pentru comercianţii polonezi din Lvov, potrivit căruia aceştia aveau voie să-şi vândă mărfurile în mai multe oraşe ale Moldovei, printre care şi Iaşi. În perioada 20-27 iunie, la Complexul Romexpo, este organizată, pentru prima oară în România, Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008, cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la apariţia primelor mărci poştale româneşti „Cap de bour“. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedinţiei Românei, precum şi al Federaţiei Internaţionale de Filatelie şi al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor Filatelici. Iaşul a dat cel mai vechi timbru din România EFIRO 2008 a debutat, vineri, 20 iunie, la Complexul Romexpo din Capitală, cu lansarea unei mărci poştale dedicate acestui eveniment, considerat a fi una dintre cele mai importante manifestări filatelice, ce reuneşte peste 800 de colecţii, aparţinând unui număr de 650 de colecţionari din 74 de state. Printre piesele filatelice prezentate la EFIRO 2008 se numără matriţele originale ale primelor timbre poştale româneşti „Cap de Bour“, ziarul ieşean „Zimbrulu şi Vulturulu“ pe care sunt francate opt timbre „Cap de Bour“, „Penny Black“, primul timbru poştal din lume, timbre din colecţia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii sau celebra colecţie braziliană de mărci poştale „Ochi de Bour“. Evenimentul este dedicat împlinirii a 150 de ani de la emiterea primelor timbre poştale româneşti „Cap de Bour“ şi este organizat de Compania Naţională Poşta Română, în colaborare cu Federaţia Filatelică Română, sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României, al Federaţiei Internaţionale de Filatelie şi al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor Filatelici. Emisiunea „Cap de bour“ a fost tipărită la 15 iulie 1858 şi a intrat în circulaţie la 22 iulie 1858 - la biroul poştal din Iaşi şi la 8 august 1858 - la celelalte birouri poştale moldovene (la 31 octombrie 1858 a fost retrasă). Emisiunea a fost tipărită la Iaşi, la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride.