Episcopia Romanului la 600 de ani de existenţă
▲ Cu acest prilej, Episcopia Romanului organizează simpozioane, conferinţe, lansări de carte, emisiuni de medalii şi plachete comemorative, CD-uri, albume ▲ Vor fi aduse spre închinare, de la Craiova, moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului ▲
Episcopia Romanului împlineşte anul acesta 600 de ani de la atestarea documentară. Cu acest prilej, vor fi organizate, sub genericul „Episcopia Romanului - 600 de ani; continuitate şi unicitate“, ample manifestări cultural-religioase ce vor începe pe 28 septembrie şi se vor încheia pe 13 octombrie. „Ne-am gândit să realizăm mai multe acţiuni care constau în publicaţii, în emisiuni de medalii şi plachete comemorative, simpozioane, conferinţe, expoziţii care au ca menire să evoce anul important pentru Episcopia Romanului, de împlinire a şase secole de continuitate şi unicitate. Episcopia Romanului are o particularitate în sensul că, de 600 de ani, are aşezat scaunul în mijlocul oraşului Roman, oraş voievodal de la Roman I Muşat“, ne-a declarat PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Astfel, duminică, 28 septembrie a.c., începând cu ora 9:30, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească la Biserica Precista din oraşul Bacău, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, la ora 16:00, la Muzeul „Iulian Antonescu“ din Bacău, va avea loc simpozionul cu tema „Episcopia Romanului - 600 de ani de istorie şi spiritualitate creştin-ortodoxă“. Un simpozion cu aceeaşi temă va fi organizat pe 30 septembrie la Casa de Cultură din Bacău, precum şi duminică, 5 octombrie, începând cu ora ora 16:00, la Casa de Cultură din oraşul Roman, şi marţi, 7 octombrie, începând cu ora 16:00, la Biblioteca Municipală din Moineşti. La finalul fiecărui simpozion care marchează cei 600 de ani de la prima atestare a Episcopiei Romanului se va organiza o lansare de carte: „Albumul mănăstirilor din judeţul Bacău“ - Praxis şi teosis, Episcopia Romanului, de Pr. Scarlat Porcescu. La Roman va fi lansat şi Albumul „Catedrala episcopală din Roman“. Cultul Sfintei Parascheva, împropriat la Roman Vineri, 10 octombrie, la Oneşti, vor fi aduse, de la Craiova, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, iar de la ora 18:00, va fi oficiată slujba Vecerniei la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Oneşti. Sâmbătă, 11 octombrie, se va săvârşi Sfânta Liturghie şi resfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Borzeşti. În aceeaşi zi, la ora 15:30, moaştele Sfântului Nifon vor pleca către Roman, iar la ora 18:00, va fi oficiată slujba Vecerniei la Catedrala episcopală din Roman, urmând ca a doua zi, pe 12 octombrie, un sobor de arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, să săvârşească Liturghia arhierească, începând cu ora 9:00, la Catedrala episcopală închinată Cuvioasei Parascheva. „Cultul Sfintei Parascheva s-a dezvoltat în Moldova, în Principatele Române am putea spune, cu peste 250 de ani înainte ca moaştele Sfintei Parascheva să vină la Iaşi, ceea ce înseamnă că atunci când Roman Muşat face prima biserică de zid în Roman, închină biserica Sfintei Vineri. Primul document care atestă existenţa Episcopiei Romanului ne spune că biserica este închinată Sfintei Parascheva. Cultul Sfintei Parascheva este foarte împropriat la Roman. Astfel, se explică numărul mare de biserici din Eparhia Romanului închinate Sfintei Parascheva. Sunt 37 de biserici închinate Cuvioasei Parascheva din cele 500 de lăcaşuri de cult din eparhia noastră“, ne-a mai spus PS Ioachim. (N.B., C.C.)