Episcopul Europei de Nord a botezat trei adulți și doi copii în Suedia
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat duminică, 23 octombrie 2022, la prăznuirea Sfântului Cuvios Macarie Romanul, în mijlocul credincioșilor din Göteborg, Regatul Suediei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica paraclis episcopal din acest oraș și a oficiat Taina Sfântului Botez pentru trei adulți și doi copii.
„Am botezat-o mai întâi pe Maria, care este asiatică, apoi pe un tânăr din Azerbaidjan, care a primit numele Sfântului Macarie Romanul, prăznuit astăzi, și nu în ultimul rând l-am botezat pe tânărul suedez Mika, care și-a întregit numele său dobândind în Taina Sfântului Botez ocrotirea Arhanghelului Mihail, al cărui nume l-a primit. Așadar toți trei au fost botezați și astăzi au fost îmbrăcați în Hristos, laolaltă cu cei doi copilași din tinerele familii ale comunității noastre”, a spus Preasfinția Sa.
Credincioșii s-au închinat Icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat” care se păstrează în acest lăcaș de cult. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a oferit copiilor prezenți daruri. (A. B.)