Episcopul Gherasim Clipa la bicentenarul naşterii în ceruri

S-au împlinit, în 15 martie, 200 de ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Gherasim Clipa Barbovschi. Monah cu metania la Mănăstirea Putna, Episcop de Huși, apoi de Roman, a fost un ierarh cărturar, poliglot, exponent al curentului iluminist în Moldova, ctitor înnoitor al Catedralei Episcopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, traducătorul unor importante lucrări umaniste, prilej pentru noi de aducere aminte și de cinstire a memoriei sale.

După moartea Mitropolitului Moldovei Iacob Stamate a fost ales în scaunul vacant de la Iași, la 19 martie 1803, Episcopul Romanului, Veniamin Costachi. În locul său a venit la Roman, în ziua de Buna Vestire a acelui an, prin alegere de obște, Episcopul Gherasim Clipa Barbovschi, al Hușilor. Când a fost ales eparhiot pentru scaunul vlădicesc al Romanului, era deja o personalitate bine cunoscută în viața bisericească a Moldovei. Cine era vlădica Gherasim? Bucovinean la origine, provenind dintr-o familie de preoți, tatăl său preot la Vicovul de Sus, din familia Clipa Barbovschi. A urmat școala teologică la Putna și tot aici s-a călugărit. După moartea tatălui său, mama s-a călugărit cu numele Elisabeta și a trăit lângă fiul său, la Episcopia Romanului.

Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate recent în preajma Catedralei Episcopale din Roman, de către prof. dr. Vasile Ursachi, a fost descoperit mormântul mamei Episcopului Gherasim, pe latura de nord a Altarului. Sub capul răposatei maici s-a descoperit o cărămidă (astăzi păstrată în muzeul eparhial) care poartă următoarea inscripție: „Elisabeta monahiia, care au răposat în anul 1808 mai 22, maica episcopului Chir Gherasim”.

După anul 1775, când Bucovina a fost anexată Imperiului Habsburgic, a trecut în Moldova și a viețuit o vreme la Mănăstirea Slatina, unde era stareț arhimandritul Sofronie Rădășanu. Fiind un monah cult și disciplinat, a primit ascultarea de dichiu al mănăstirii. De la Slatina se pare că ar fi venit la Episcopia Romanului, în fruntea căreia se afla atunci Episcopul Leon Gheucă, cu metania tot la Putna, un ierarh iluminist, care a ajutat și promovat mai mulți monahi bucovineni, trimi­țându-i la studii. S-a susținut că acest episcop iubitor de carte, cu o bogată cultură generală, l-ar fi trimis și pe tânărul monah Gherasim Clipa, împreună cu un nepot al său Alexandru, însoțiți de un cărturar sârb, Dositei Obradovici, la studii în străinătate, la Leipzig.

Ulterior, Gherasim va pleca la Mitropolia din Iași, unde ajunge dichiu. Din această poziție, în iunie 1796 a fost ales Episcop de Huși, având contracandidați pe Chiril, egumenul de la Râșca, și pe Gherasim, egumenul Mănăstirii Precista din Roman. Studiile făcute de Gherasim Clipa la Putna și în Germania, lecturile adânci, cunoașterea câtorva limbi străine (germana, franceza, greaca, rusa) i-au întregit formația intelectuală. Este cunoscut faptul că a tradus mai multe opere literare, care îl înscriu în galeria reprezentanților iluminismului.

Episcop al Eparhiei Romanului (1803-1826)

Sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1803 a coincis cu înscăunarea Episcopului Gherasim la Catedrala Episcopală din Roman. Era al 46-lea ierarh în scaunul străvechii eparhii a Țării de Jos. Cu prilejul înscăunării sale, Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, predecesorul său, a trimis o gramată mitropolitană în care mai întâi vorbește despre ierarhia bisericească, iar în partea a doua, amintește că rămânând fără păstor adevărat și arhiereu această eparhie, după alegerea sa în scaunul mitropolitan, face cunoscut că „fratele și împreună slujitorul Chir Gherasim, episcopul Sf. Episcopii Hușului, vrednic de toată știința și plecat întru viața călugărească, cuvios, smerit, împodobit cu blândețe și cu fapte bune, temător de Dumnezeu (...) știut și ispitit de multă vreme și însuși de smerenia noastră (...) i s-au încredințat de la Dumnezeu să ocârmuiască sufletele pravoslavnicilor ce se află întru a sa eparhie și să săvârșească toate câte sunt ale arhieriei”. În încheiere, Mitropolitul Veniamin sfătuiește părintește clerul și credincioșii din eparhie să asculte de noul lor păstor rânduit, dându-i cu supunere cinstea cuvenită.

Cu o întrerupere de câteva luni, ierarhul Gherasim Clipa a condus Episcopia Romanului timp de 23 de ani. Primele decenii ale secolului al XIX-lea, perioadă ce corespunde păstoririi sale la Roman, deschid o nouă etapă în istoria națională. Acum își face apariția procesul de „înnoire a alcătuirilor lăuntrice”, se încheie epoca domniilor fanariote și încep domniile pământene și tot acum a început înființarea unor importante instituții de învățământ și au avut loc unele manifestări culturale semnificative.

Noi orientări survin și în viața bisericească, prin purtarea de grijă a marelui Mitropolit Veniamin Costachi. Se pune problema pregătirii clerului în școli speciale bisericești, s-au creat punți între cele două mitropolii din Principatele Române, între ierarhii moldoveni și munteni (mitropoliţii Veniamin și Grigorie Dascălul), care vor sta la baza Unirii Principatelor din 1859 și dobândirii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885). S-a dezvoltat acum și s-a manifestat o „conștiință românească”, atunci când era vorba de alegerea ierarhilor și de păzirea drepturilor vechi ale Ortodoxiei românești sau de administrarea bunurilor Bisericii.

Episcopul Gherasim Clipa agonisise o cultură generală bogată și o zestre intelectuală impresionantă pentru acea vreme, asemeni protectorului său, Leon Gheucă, amândoi fiind adepți ai iluminismului. Spre deosebire de Iacob Stamate, Veniamin Costachi și Grigorie Dascălul, ierarhi care și-au îndreptat privirile prioritar spre literatura și cultura teologică a Ortodoxiei, Gherasim și Leon s-au oprit la operele unor mari gânditori umaniști, moraliști, opere care circulau pe atunci în Europa, sub influența curentului iluminist, din care au tradus în limba română. În calitate de membru al Divanului țării, Episcopul Gherasim a semnat alături de ceilalți ierarhi mai multe anaforale și hrisoave domnești.

Ctitor al Catedralei Episcopale

O atenție deosebită a acordat-o treburilor administrativ-gospodărești, între altele a cumpărat o moșie la Răbâia și o casă cu loc în Iași. În anul 1805, Episcopul Gherasim Clipa a dorit să mărească spațiul de cult al Catedralei Episcopale și a desfăcut pereții care separau pridvorul de pronaos și cel din naos, modificând astfel forma inițială a lăcaşului de cult. Astfel, prin îndepărtarea pereților despărțitori au fost îndepărtate și bucăți mari de pictură, inclusiv tabloul votiv al ctitorilor (familia domnitorului Petru Rareș), fapt considerat de Melchisedec Ștefă­nescu mai târziu un „act de vandalism”. În acela­și an, Episcopul Gherasim a înlocuit și vechea catapeteasmă a catedralei cu una nouă, pictată de cunoscutul zugrav Eustație Altini. În vecinătatea catedralei a clădit o casă arhi­erească ce a dăinuit până în anul 1852, zidită cu materiale aduse din Cetatea Nouă a Romanului.

În zestrea catedralei se păstrează și astăzi mai multe odoare donate de acest ierarh: sfinte vase din argint aurit, câteva cruci ferecate în argint, candelele mari din argint de la catapeteasmă, un clopot retopit la anul 1817. Între daniile făcute de Episcopul Gherasim se numără și câteva cărți de cult, păstrate astăzi în Biblioteca eparhială de la Roman. Pe o Evanghelie tipărită la Iași în 1762 s-a consemnat faptul că această carte a fost afierosită Mănăstirii Giurgeni de către Episcopul Romanului, Gherasim. Pe un Penticostar tipărit la Râmnic în 1767 se păstrează o însemnare care atestă că Episcopul Gherasim l-a dăruit Mănăstirii Berzunți la 30 martie 1804. Pe un Octoih tipărit la Buda în 1811 se păstrează o însemnare că a fost dăruit Mănăstirii Doljești de Episcopul Gherasim, la 10 septembrie 1814.

Activitatea pastoral-misionară și culturală

Deși treburile administrativ-gospodărești cereau mult timp și prezența ierarhului în toată eparhia (care la vremea respectivă se întindea până la Galați), Episcopul Gherasim nu a neglijat îndatoririle sale social-pastorale și deopotrivă pe cele culturale. După epidemia de ciumă ce a bântuit Moldova în perioada 1818-1819, a trimis în toată eparhia o „sfătuire”, adresându-se clerului și credincioșilor cu privire la curățenia ce trebuie păzită pentru a preîntâmpina o nouă molimă. Preoților le recomanda: „Să faceți în vremea mărturisirii cele mai puternice sfaturi fieștecăreia persoane”. Sfătuirea aceasta face dovada că, în viziunea Episcopului Gherasim, preotul, alături de dregători, reprezintă un factor de mare utilitate în viața comunității credincioșilor pe care îi păstorește.

Numind un protopop în Administrația eparhială (preotul Ioan Buta din satul Blăgești ca protopop în ocolul Horincea, ținutul Covurlui), episcopul îi dă sfaturi cu caracter pastoral, pentru ca „în toate să fie cu neadormită priveghere și purtare de grijă la cuviincioasa podoabă și buna rânduială a sfintelor biserici”; la „cinstita petrecere a preoților și diaconilor”; „întru pricini de giudecăți să fie cu foarte mare luare aminte de a nu strâmbătăți pe nimeni”; iar în cele ce va avea îndoieli, să se consulte cu ierarhul său. Pe un alt preot, Nicolae Drăguț din Galați, l-a hirotesit la 17 august 1820, cu „slujba părinteștii duhovnicii” și îl sfătuiește cum să se poarte în scaunul spovedaniei.

Dintr-un document datat 22 martie 1808, semnat de Episcopul Gherasim, descoperim cum se recrutau tinerii pentru misiunea preoțească și în ce condiții erau rânduiți la bisericile din parohii. Venind în fața ierarhului un tânăr cucernic, anume Nicolae, din satul Văleni, ținutul Covurlui, „au cerut darul preoției”: „Deci, după cuviincioasa cercetare ce i s-au făcut și după încredințarea ce au luat din mărturisirea duhovnicescului său părinte Ghermano, eclesiarhul Episcopiei Romanului, vrednic aflându-se (...) l-am hirotonit diacon și preot desăvârșit. Drept aceea îl trimit către cucernicia ta protopoape Gheorghe Avram ca să-l rânduiești la un preot din cei care au fost aici la cercetare să-l puie la slujbă la biserică, toate cele ce se cuvin preoției, cu mare priveghere și luare aminte, după hotărârile Sf. Canoane. Lângă aceasta să-l puie să învețe proscomidia pe de rost, ecteniile de sară și dimineață, cum și toate tipicele Liturghiei și a Molitvelnicului”. După această practică liturgică timp de o lună, tânărul preot trebuia să se întoarcă la episcopie să i se dea cartea de „poucenie” și să se rânduiască și la popor, iar dacă se va arăta a fi nepregătit, „nefiind învățat”, atunci nu i se va da „paucenie și popor, dar încă și de cele preoțești poprit va fi”.

Atât actul de numire a protopopului, cât și cel de alegere și numire a unui tânăr preot la o parohie sunt mărturii documentare ce pun în lumină preocupările pastoral-misionare ale unui ierarh de acum două secole.

Activități culturale și traduceri din operele umaniste

Asemeni mentorului său, Leon Gheucă, Episcopul Gherasim Clipa s-a alăturat mișcării iluministe din Moldova, care atrăsese boierii, cărturarii și patrioții cu orientări antifanariote. El a făcut câteva traduceri căutate în acele vremuri de intelectuali. În anul 1792 a tradus „Istoria lui Carol al XII-lea”, de Voltaire; iar în anul 1795, prin intermediar grecesc, „Istoria Americei”. În anul 1792 se pare că ar fi tradus tot din franceză romanul „Viața domnului Heruvim de la Rodna”, după opera lui Lesage, precum şi „Bacalaureatul de la Salamanca”. Aceste traduceri, deși făcute cu unele stângăcii, arată că autorul cunoștea bine limba franceză.

Pe când era Episcop la Huși, Gherasim Clipa a poruncit ieromonahului Pahomie să copieze Canoanele Născătoarei de Dumnezeu (14 ianuarie 1800). Apoi, la Episcopia Romanului, a patronat traducerea făcută de un cărturar grec, Metodie Antracitul, „Păstorul oilor cuvântătoare”. Tot în această perioadă a sprijinit un profesor grec, D. Gavdela, spre a alcătui în grecește o Economie practică și generală.

În anul 1819, ardeleanul Nicola Nicolau i-a dedicat Episcopului Gherasim traducerea „Plutarh Nou”, de Pierre Blanchard, tipărită la Buda, ceea ce ne arată că ierarhul era un intelectual cunoscut și în afara hotarelor Moldovei.

Tulburările datorate Eteriei

Cât a păstorit la Roman, țara a trecut prin grele încercări. În 1806-1812 a avut loc războiul ruso-turc, perioadă în care Mitropolitul Veniamin Costachi s-a retras la Mănăstirea Neamț; iar în anul 1821 a avut loc mișcarea eteristă, cu urmări tragice şi repercusiuni grave asupra Bisericii. Partida filorusă din Moldova anilor 1806-1807 dorea înlăturarea ierarhilor moldoveni din scaune și înlocuirea lor. Printr-un act datat iunie 1807, semnat de mai mulți boieri, ierarhii erau apărați. Despre Episcopul Romanului se spune în document că s-a purtat ca „un bărbat înțelept și râvnitor, păstor fiind întru toate următor spre cinstirea și folosul Patriei”.

Mișcarea eteristă izbucnită în 1821 a fost dezavuată între alții și de Patriarhul Grigorie al Constantinopolului, printr-o „carte de blestem”, pe care a trimis-o ierarhilor moldoveni, spre a fi citită în toate bisericile, ca nu cumva să se alăture cineva „acestor răzvrătitori”. În aceste împrejurări, Episcopul Gherasim, văzând tulburările pricinuite de eteriști, întrezărind măsurile pe care turcii urmau să le ia împotriva acestor „răzvrătiți”, și-a transportat toată agoniseala, poate și unele odoare ale Episcopiei, la Mănăstirea Secu, iar el a plecat la Fălticeni şi mai apoi în Bucovina. În iunie 1821 se afla la Fălticeni. Mănăstirea Secu a fost asediată de turci, incendiată şi prădată, iar bunurile sale s-au risipit.

Pe timpul plecării sale din scaun, acesta l-a rânduit la Roman în calitate de administrator pe ieromonahul Meletie, care, presat de un pașă turc, a plecat la Târnovo, unde a fost hirotonit arhiereu de trei arhierei greci, fără știrea Patriarhului Ecumenic. La întoarcerea lui Meletie în Moldova, caimacanul Vogoride a dispus să dea noului arhiereu Mănăstirea Răchitoasa (închinată Sfântului Mormânt), unde acesta se va așeza și va coordona treburile episcopiei, în lipsa titularului canonic. În acest timp, Meletie a strâns mărturii prin care încerca să-i convingă pe turci că Episcopul Gherasim este eterist!

Revenind în scaunul vlădicesc de la Roman, după ce mișcarea eteristă a fost înăbușită, pe la jumătatea anului 1822, Episcopul Gherasim a dorit caterisirea lui Meletie pentru îndrăzneala lui, dar Mitropolitul Veniamin Costachi nu a încuviințat aceasta.

La 11 februarie 1823, ierarhii moldoveni eparhioți, între care și Gherasim al Romanului, au fost „îmbrăcați cu blane” de către domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturdza, echivalentul unei distincții înalte, pe care domnitorii o acordau demnitarilor țării.

În primele luni ale anului 1826, Episcopul Gherasim s-a îmbolnăvit și a plecat la Iași să se trateze, unde îl avea pe fratele său, arhimandritul Sofronie Barbovschi, stareț la Mănăstirea Cetățuia. În ziua de 15 martie 1826, Gherasim s-a stins din viață și a fost înmormântat la Biserica „Sfântul Gheorghe” (Catedrala veche a Mitropoliei), alături de predecesorul său de la Roman, Leon Gheucă; dar din păcate piatra sa funerară nu s-a mai păstrat.

În amintirea celor care l-au cunoscut a lăsat imaginea unui păstor aspru, dar ar fi nedrept să scoatem în evidență doar această latură. Episcopul Gherasim s-a remarcat prin strădanii și realizări gospodărești și cărturărești importante, mărturie fiind Catedrala Episcopală reînnoită, înzestrată cu o nouă catapeteasmă și multe odoare de preț, și manuscrisele traducerilor sale, cunoscute în epocă de intelectualii vremii, care confirmă faptul că a fost un slujitor cult, un intelectual apreciat, recunoscut în vremea aceea.