Eroii neamului, cinstiţi în Parohia Uda
Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, i-a comemorat joi, 29 mai 2014, pe eroii neamului atât prin rugăciune, cât şi printr-un program special. După Sfânta Liturghie a fost oficiat Parastasul pentru cei adormiţi. În continuare, a avut loc un program omagial dedicat comemorării eroilor neamului românesc, susţinut de grupul de copii şi tineri din parohie. „Ne-am bucurat de prezenţa reprezentanţilor Liceului Tehnologic Tătăruşi, care au depus la monumentul eroilor o coroană frumos împodobită. După săvârşirea Sfintei Liturghii a urmat pomenirea morţilor, respectiv a eroilor din satul Uda, programul de poezii şi cântece patriotice, dar şi împărţirea de mici cadouri pentru toţi copiii prezenţi la slujbă“, a spus Răzvan Pintilie, coordonatorul activităţilor cu tinerii din Parohia Uda. Ieri, 1 iunie 2014, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, Parohia Uda a oferit peste 100 de pachete pentru copiii care au participat la Sfânta Liturghie.