„Eu nu am făcut compromisuri, nu am strigat: Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!“

Misiunea unui soldat începe în momentul în care şi-a depus jurământul. De atunci trebuie să îşi apere ţara, cu orice preţ. Dar această luptă, odată începută, nu se termină la finalul războiului sau după retragerea la vatră. Soldatul trebuie să lupte continuu, cu el însuşi, cu depresii şi coşmaruri sau cu uitarea unora, lipsa de interes a altora, ori cu cei care nu vor să îi recunoască meritele. Mulţi dintre cei care au luptat în Primul sau al Doilea Război Mondial nu au fost primiţi ca adevăraţi eroi. Sau, odată cu venirea comunismului, li s-a retras orice drept, unii chiar au fost închişi pentru simplul motiv că aveau grade militare. Generalul în retragere Petru Corneliu Nechita a suferit în închisorile comuniste pentru că a făcut parte din Garda Regală, iar în al Doilea Război Mondial a luptat aşa cum i-a cerut ţara.

L-am găsit în micuţul apartament cu două camere, din oraşul Moineşti. Stătea în bibliotecă şi mă aştepta cu masa plină cu documente, poze şi distincţii. Primul subiect al discuţiei noastre a fost Franţa, pentru el ca o a doua patrie. Mi-a vorbit şi mi-a recitat versuri, într-o franceză perfectă, tocmai pentru a arăta ataşamentul faţă de francezi. Dragostea faţă de poporul francez în general, şi de armata Franţei, în special, a înmugurit încă din clasa a IV-a. Îndemnat de învăţătorul său, a citit în faţa clasei apelul generalului francez Berthelot adresat armatei române, în anul 1917: „La arme, români! Este apelul patriei române. Este apelul suveranului vostru care s-a sacrificat pentru măreţia României. Este apelul marilor voievozi: Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare“. A rostit fără să respire şi atunci, dar şi acum, pentru mine, gesticulând cu mâna după intonaţie, iar în glasul bătrânului, deşi impunător, parcă se mai simţea emoţia copilului din clasa a IV-a. Un proces-verbal, actul condamnării Era sublocotenent în momentul abdicării regelui Mihai, din iarna anului 1947. La scurt timp, a fost luat „pe sus“ de securişti şi acuzat de complot împotriva Statului. Bătrânul general, în vârstă acum de 85 de ani, îşi aminteşte că aceştia susţineau o presupusă legătură cu un militar american, ce ar fi atentat la siguranţa ţării. A primit o condamnare de 4 ani la închisoarea Jilava. După ce şi-a săvârşit „pedeapsa“, în ziua eliberării nu a fost aşteptat în faţa închisorii de familie sau de apropiaţi. Ci s-a întâlnit cu „bunii săi prieteni“ de la Securitate, care, cu un proces-verbal, l-au condamnat la alţi 2 ani într-o „colonie de muncă“. Abia în 1954 a putut să se întoarcă acasă, la familie. L-a salvat prietenia cu familiile Enescu şi Jora Toate gradele i-au fost retrase, rămânând un simplu soldat. S-a angajat ca muncitor, încercând să nu deranjeze pe nimeni şi să îşi ducă viaţa normal, atât cât se mai putea. Peste 4 ani, într-o zi din vara lui 1958, a observat că au apărut în oraş mai mulţi securişti. Patrulau peste tot. Ochiul format al militarului a văzut imediat schimbarea. Într-o seară, a văzut că mulţi dintre aceştia erau în faţa casei sale. Nu a mai intrat, ci a luat-o prin spate, trecând prin grădini. S-a întâlnit cu soţia în lanul de porumb care, în anul acela, era mult mai înalt, numai bun pentru a trece neobservaţi de ochii urmăritorilor. A luat puţinii bani pe care îi mai avea în casă, şi-a lăsat soţia cu băiatul în vârstă de numai câteva luni şi a plecat prin munţi, până pe Valea Prahovei. A mers pe jos, cu trenul, cum a putut. „Am stat pe Valea Prahovei, deoarece m-a ajutat foarte mult familia muzicianului Enescu, în casa căruia, din Sinaia, mai stăteam, dar pe ascuns, apoi maestrul Jora. Soţia a fost obligată să divorţeze de mine, abia după Revoluţie am reuşit să ne recăsătorim“, spune generalul Nechita, care a reuşit să scape de urmărirea securiştilor datorită intervenţiei celor două familii sus-puse. „Adu-mi, Doamne, moartea!“ Recunoaşte că anii de închisoare au fost grei, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi graţie experienţei ca soldat care l-a călit foarte mult, a reuşit să treacă peste toate. „Cred şi mărturisesc credinţa ortodoxă şi pe Dumnezeu până în pânzele albe. Mă rugam la Dum-nezeu în zilele acelea nenorocite ale războiului: «Adu-mi, Doamne, moartea!». Dar parcă o voce, care cred că era a lui Dumnezeu, îmi spunea: «Nu! Mergi înainte, pe aici, 100 km. Stai în groapa asta trei zile»; parcă mă comanda. «Pleacă din nou, mai mergi 200 km, stai în beciul ăsta». Şi aşa am putut să merg peste 2.000 km pe jos, dar numai datorită credinţei în Dumnezeu am scăpat. Am avut atâta încredere în El!“, povesteşte generalul modul în care a scăpat în al Doilea Război Mondial de soldaţii ruşi, care îi hăituiau pe soldaţii români aflaţi în retragere de pe teritoriul rusesc. Au fost soldaţi români care au căzut prizonieri. Dar aşa ca domnul general, mulţi au reuşit să scape prin fugă şi ascunzându-se în diferite locuri, mai lăturalnice. „Nu am făcut nici un compromis“ „Sunt fericit că am ajuns la 85 de ani fără să fac vreun compromis; eu nu am strigat: «Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!», cu riscul de a sta fugar, de a fi arestat şi condamnat“, ne-a spus generalul. După ce a revenit din exilul auto-impus pe Valea Prahovei, s-a angajat ca profesor de Educaţie fizică. A întipărit în mintea elevilor spiritul său patriotic, dar nu comunist. Le-a spus adevărata istorie a evenimentelor care au precedat abdicarea regelui Mihai. Ca diriginte, a făcut, alături de elevii săi, multe vizite la monumentul de la Mărăşeşti, explicându-le personajele pictate pe pereţii interiori ai monumentului. Acesta a fost izvorul de unde şi-a săturat dorul după anii de dinainte de comunism, reuşind să treacă peste incultura şi neajunsurile comuniste. Ctitor al monumentelor închinate soldaţilor Acum este membru al Uniunii Veteranilor de Război, organizaţie din care face parte şi regele Mihai I, şi al Federaţiei Europene a Foştilor Combatanţi, cu sediul la Paris. Această din urmă instituţie l-a decorat cu medalia „Steaua Europei“, pentru contribuţia deosebită pe care a avut-o la ridicarea prestigiului celor două armate, franceză şi română. Gradul de general în retragere l-a primit în urmă cu 10 ani. Activitatea de după Revoluţie a fost rodnică. Şi-a arătat dragostea faţă de martirii de la Mărăseşti, prin ridicarea, în 1998, a Monumentului II Mărăşeşti, închinat memoriei ostaşilor români şi francezi căzuţi în Primul Război Mondial. La inaugurarea noului monument, care se află în oraşul Mărăşeşti, preşedintele de atunci al Franţei, Jacques Chirac, a trimis o delegaţie de 160 de ofiţeri francezi care au depus coroane de flori la cele două monumente. Tot aici, la Mărăşeşti, din iniţiativa Uniunii Veteranilor de Război şi prin grija colonelului Ştefan Cucu, directorul organizaţiei, a generalului Nechita şi a Primăriei oraşului, s-a înfiinţat Muzeul Veteranului de Război. La inaugurare a participat şi regele Mihai I.