Eugenides şi Murakami la Polirom
Polirom îşi continuă proiectele mari editoriale, întregind astfel seria unor autori contemporani de largă notorietate, cum ar fi japonezul Haruki Murakami şi nord-americanul Jeffrey Eugenides. Ultimele titluri din opera acestora apărute în limba română sunt "1Q84" , scris de nipon şi "Intriga matrimonială" a lui Eugenides. Acesta din urmă a fost considerat, potrivit lui Publishers Weekly, cartea anului 2011 într-un continent atât de vast şi de complex cultural cum este cel american. Romanul de faţă vine după alte cărţi de succes ale aceluiaşi autor ca "Middlesex" şi "Sinuciderea fecioarelor". "1Q84"este de fapt o trilogie pe care critica de specialitate o priveşte drept o replică în condiţiile lumii de azi la celebrul "1984" a lui George Orwell.