Europa creştină: Primatul rugăciunii în ecumenism
▲ Rugăciunea are un rol indispensabil, pentru că numai Domnul poate orienta şi călăuzi paşii noştri, unitatea fiind mai întâi de toate un dar de cerut lui Dumnezeu ▲
În solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii cereşti ai Romei, a devenit de acum o tradiţie fericită sosirea la Vatican a unei delegaţii a Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol, în timp ce o delegaţie a Sfântului Scaun participă nelipsit la celebrările care se desfăşoară la Istanbul la 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei. Anul trecut, la sărbătoarea fratelui sfântului Petru, a fost prezent chiar papa Benedict al XVI-lea, cu o vizită care a scris o nouă pagină în relaţiile ecumenice dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. Faptul că schimbul de vizite are loc în două sărbători bisericeşti arată, după cum sublinia recent Mons. Eleuterio Fortino, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, că dialogul ecumenic „este aşezat mai întâi de toate pe invocarea lui Dumnezeu. Este fără îndoială o orientare spirituală pentru că, după cum ne amintea deseori şi Ioan Paul al II-lea, în relaţiile ecumenice, este necesar ca rugăciunea să deţină primatul: rugăciunea însufleţeşte, rugăciunea orientează, rugăciunea dă sprijin“. În acest an, şeful delegaţiei ortodoxe a fost ÎPS Emmanuel, mitropolitul Franţei, însoţit de ÎPS Ghennadios, mitropolitul de Sassima, care este şi secretar al Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog, şi de diaconul Andreas de la Fanar. Mai întâi, papa a salutat delegaţia ortodoxă în ajunul sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel, în cadrul unei celebrări din biserica în care se află mormântul apostolului neamurilor. „Aceste întâlniri şi iniţiative nu constituie doar un simplu schimb de politeţe între Biserici, ci vor să exprime angajarea comună de a face tot posibilul pentru a grăbi timpurile deplinei comuniuni între Orientul şi Occidentul creştin. Cu aceste sentimente - a spus papa - mă îndrept cu deferenţă către mitropoliţii Emmanuel şi Ghennadios, trimişi de scumpul frate Bartolomeu I, căruia în adresez un gând recunoscător şi cordial. Această bazilică - a spus - care a văzut evenimente de profundă semnificaţie ecumenică, ne aminteşte cât este de important să ne rugăm împreună pentru a implora darul unităţii, acea unitate pentru care sfântul Petru şi sfântul Pavel şi-au cheltuit existenţa până la jertfa supremă a sângelui“. Papa a primit delegaţia ortodoxă în Palatul Apostolic, vineri, 29 iunie, după recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului“. În discursul său, Benedict al XVI-lea a amintit cu emoţie primirea călduroasă ce i-a fost rezervată la Fanar, de sărbătoarea Sfântului Andrei, în cadrul vizitei sale apostolice în Turcia, din noiembrie anul trecut, şi întâlnirea definită „de neuitat“ cu patriarhul Bartolomeu I. „La aceasta, în realitate, tind iniţiativele noastre comune: la intensificarea sentimentelor şi a raporturilor de caritate între Bisericile noastre şi între credincioşi, astfel încât să fie depăşite acele prejudecăţi şi neînţelegeri care provin din secole de separare pentru a înfrunta, în adevăr, dar cu spirit fratern, dificultăţile care obstaculează încă apropierea noastră de aceeaşi masă euharistică. În acest sens, rugăciunea are un rol indispensabil pentru că numai Domnul poate orienta şi călăuzi paşii noştri, unitatea fiind mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu, de cerut cu o corală invocare şi de primit cu smerită docilitate, conştienţi de sacrificiile pe care le presupune drumul apropierii de unitate“. Papa şi-a exprimat bucuria pentru faptul că dialogul teologic şi-a reluat cursul cu reînnoit spirit şi nouă vigoare. În toamnă (8-15 octombrie), Comisia Mixtă Internaţională de Dialog se va întâlni la Ravenna pentru a continua studiul unei chestiuni centrale şi determinante, cum este cea a consecinţelor ecleziologice şi canonice ale structurii sacramentale a Bisericii, în particular colegialitatea şi autoritatea în Biserică. Aşadar, după reuniunea de la Belgrad, următoarea sesiune va continua studiul despre conciliaritate şi autoritate în Biserică, la diferitele niveluri: diecezan, mitropolitan şi patriarhal. Tema următoarei sesiuni a comisiei este „Conciliaritate şi autoritate în Biserică la nivel universal“. Cu alte cuvinte, comisia se pregăteşte să studieze chestiunea cea mai importantă în relaţiile dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, şi anume, rolul papei în Biserica lui Dumnezeu. „Domnul să lumineze membrii catolici şi ortodocşi, a spus papa Benedict al XVI-lea, să găsească, pe baza Sfintei Scripturi şi a tradiţiei Bisericii, propuneri de soluţionare capabile să facă împlinirea unor paşi semnificativi spre comuniunea deplină. Sunt foarte bucuros să aflu că Patriarhatul Ecumenic şi însuşi patriarhul Bartolomeu I urmăresc cu aceleaşi sentimente activitatea acestei comisii“. În fine, Benedict al XVI-lea a mulţumit delegaţiei ortodoxe pentru vizită şi a reînnoit expresia afecţiunii şi a stimei sale pentru patriarhul Bartolomeu I, cu urarea de a intensifica „orice efort posibil“ pe drumul către deplina comuniune.