Eveniment cultural la Facultatea de Teologie din Bucureşti
Lucrarea „Ctitorii brâncoveneşti. Elemente de artă eclesială medievală (sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea)“, publicată recent la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, va fi prezentată în cadrul unui eveniment cultural organizat în cooperare cu Cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog“, la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Evenimentul va avea loc luni, 15 decembrie, în Sala de lectură „Teodor M. Popescu“ a facultăţii, începând cu ora 18:00. Evenimentul va fi moderat de pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultăţii de Teologie, şi va cuprinde trei prezentări: monahia Atanasia Văetişi, redactor al lucrării, „Chipul Sfântului Constantin Brâncoveanu: de la tabloul votiv la icoană“; lect. dr. Vlad Bedros, unul dintre cei opt autori ai volumului, „Stilul brâncovenesc şi stilul neo-românesc“; pr. Alexandru-Atanase Barna, consilier eparhial şi editorul lucrării, prezentarea volumului. Evenimentul va include şi un concert de colinde.