Eveniment cultural la Spitalul de Recuperare din Iaşi

Data: 04 Decembrie 2014

În amfiteatrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi va avea loc duminică, 7 decembrie 2014, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Dăruind vei dobândi“. Acesta va fi dedicat pacienţilor din unitatea spitalicească şi elevilor de la Grupul Şcolar „Ion Holban“ din Iaşi. Manifestarea, organizată pentru al patrulea an consecutiv, se va bucura de prezenţa Corului „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, a corului Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ din incinta spitalului, dar şi de cea a cântăreţilor de muzică populară Constantin Bahrim, Angela Roman şi Ana Maria Ababei. „Acest eveniment este organizat în scop caritabil, fiind adresat bolnavilor şi copiilor de la şcoala aflată în apropierea bisericii noastre. Omul, când este pe patul de suferinţă, are nevoie de un cuvânt de încurajare şi de mângâiere. Consider că acest moment poate avea efect terapeutic pentru cei care sunt internaţi în spital, mai ales că pe 6 decembrie îl vom serba pe Sfântul Ierarh Nicolae“, a spus pr. Vasile Hiliţanu, misionar de caritate în cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi. În prima zi de Crăciun, bolnavii din spital şi copiii de la grupul şcolar aflat în apropiere vor fi vizitaţi şi încurajaţi de părintele Vasile Hiliţanu. „Ne dorim ca prin darurile pe care le vom oferi să aducem tuturor bucurie şi mângâiere cu prilejul sărbătorilor dedicate Naşterii Domnului“, a adăugat pr. misionar Vasile Hiliţanu. (C. Ciofu)