Eveniment de robotică la Brăila

Data: 12 Ianuarie 2024

Municipiul Brăila găzduieşte în premieră prima competiţie de robotică de tip MEET, eveniment organizat de echipele de robotică „Helix” a Bibliotecii Judeţene din localitate şi „RoSophia” din Galaţi. Concursul este public și va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie 2024, începând cu ora 11:00, la Palatul Tineretului din Brăila, cu participarea a 20 de echipe din Brăila, Galați, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa.

Competiția de la Brăila este una dintre etapele locale ale concursului din acest an a First Tech Challenge. Echipele înscrise îşi vor testa abilităţile tehnice şi de strategie de joc și vor concura pentru a strânge punctajul necesar promovării în următoarea etapă, cea regională. „Este o ocazie specială pentru toţi cei pasionaţi sau interesaţi de robotică şi educaţie STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă şi matematică) din Brăila şi nu numai să asiste la derularea live a unei etape a concursului First Tech Challenge România (FTC), care a devenit cel mai puternic eveniment de robotică din România cu peste 200 de echipe, înscris şi într-un calendar internaţional”, au anunţat organizatorii.

Pe lângă competiţia FTC, duminică, 14 ianuarie, tot la Casa Tineretului, va avea loc „Robofest Dual Edition”, un eveniment expozițional care va prezenta vizitatorilor roboţi de toate categoriile, pregătiți de cele două echipe de robotică organizatoare şi de către copiii care iau parte la eveniment. Mai exact, la Robofest vor fi expuși de la puternicii roboţi care participă în cea mai mare competiţie destinată liceenilor, First Tech Challenge, până la roboţi din lego ce urmăresc linii şi execută sarcini pe planşe de concurs, precizează organizatorii. (C. Z.)