Eveniment istoric în Poiana Negri II din judeţul Suceava
Enoriaşii din Parohia Poiana Negri II şi localnicii din ţinutul Dornelor au participat în Duminica I după Rusalii la sfinţirea Bisericii „Sfântul Dimitrie cel Nou“. Evenimentul a avut loc după ample lucrări de restaurare.
Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou“ din Parohia Poiana Negri II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost sfinţită duminică, 15 iunie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pe lângă lăcaşul de închinăciune, ierarhul locului a binecuvântat lucrările desfăşurate la clopotniţă şi la aşezământul social. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi din ţinutul Dornelor, precum şi a unui grup de părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. De dimineaţă, IPS Pimen a fost întâmpinat de enoriaşii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de soborul numeros de preoţi. După slujba târnosirii, s-a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat, răspunsurile la strană fiind oferite de corul Parohiei Dorna Candreni. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. „Pentru noi, ziua de astăzi (n.r. duminică) a fost una istorică, întrucât IPS Pimen a resfinţit lăcaşul de închinăciune din această comunitate. Biserica nu a fost sfinţită niciodată de un arhiereu. Mulţumim tuturor celor care au contribuit la reabilitarea sfântului lăcaş al parohiei noastre“, a spus pr. paroh Antonie Busuioc. Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou“ este aşezată pe o colină a satului Poiana Negri, fiind ridicată din lemn la 1797. A fost donată acestei comunităţi de Parohia Gura Negri, devenind astfel primul lăcaş de închinăciune din localitatea Poiana Negri. Din 1997 rămâne doar în patrimoniul comunei, întrucât credincioşii de aici ridică încă o biserică, din zid, mult mai spaţioasă. Dorind sa cinstească memoria părinţilor şi tradiţia satului, locuitorii din Poiana Negri reactivează biserica veche de lemn prin lucrări de reparaţie şi amenajare corespunzătoare, finalizate anul trecut. (C. Ciofu)