Evenimente dedicate scriitorilor şi cărţilor
Astăzi, de Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, în Bucureşti, dar şi în numeroase oraşe din ţară se vor desfăşura numeroase acţiuni culturale menite să promoveze lectura şi protecţia drepturilor asupra proprietăţii intelectuale a autorilor. Tot astăzi este marcată şi Ziua Bibliotecarului din România.
În fiecare an, la data de 23 aprilie este marcată Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, o iniţiativă din anul 1995 care a aparţinut UNESCO „pentru a marca simbolic naşterea şi moartea unor mari scriitori ai lumii (William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Inca Garcilaso de la Vega, Vladimir Nabokov, Manuel Mejia Vallejo) şi, totodată, pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică“. Tot în această zi, în România, se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului.
Cu această ocazie, în Bucureşti şi Cluj-Napoca va avea loc simultan cea de-a treia ediţie a campaniei „Noaptea Cărţilor Deschise“, iubitorii de carte fiind invitaţi să formeze lanţuri în jurul clădirilor-simbol din cele două oraşe. Astfel, începând cu ora 18:30, peste 12.000 de cărţi îşi aşteaptă iubitorii la Palatul Parlamentului din Bucureşti şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, care oferă în dar cărţile, la evenimentul de la Bucureşti va participa şi ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu. „Anul acesta, campania îşi propune să aducă în stradă atât cartea, cât şi pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România, participanţii fiind invitaţi să înconjoare Palatul Parlamentului ţinând în mâini câte o carte deschisă. Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că şi românii acordă cărţii şi lecturii atenţia cuvenită şi se aliniază ţărilor din întreaga lume în care este deja o tradiţie să sărbătorească Ziua Internaţională a Cărţii prin campanii culturale foarte ample“, precizează sursa citată de Agerpres.
Un alt eveniment important derulat astăzi este cel organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, care va marca Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor prin cea de-a patra ediţie a „Programului de carte“. Evenimentul va cuprinde un program de evenimente mediatice cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale, care are în vedere efectuarea unei donaţii (o bibliotecă de carte românească) şi susţinerea unui recital de poezie la Penitenciarul Rahova din Bucureşti al poeţilor Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu.
„Programul de carte“ se adresează în special adolescenţilor şi studenţilor, precum şi profesioniştilor industriei editoriale, sloganul din acest an fiind „Citeşti şi dăruieşti!“. Seria evenimentelor culturale va mai cuprinde dezbaterea „Cultura scrisă naţională, între nevoi legislative, fiscale şi de infrastructură“, moderată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federaţiei Editorilor din România, şi de prof. univ. dr. Lucian Chişu, recitaluri de carte la Librăria Open Art din partea poeţilor Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu.
Pe parcursul întregii săptămâni, bibliotecile publice din întreaga ţară organizează evenimente culturale diverse care să marcheze Ziua Bibliotecarului din România. De exemplu, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ Cluj au loc manifestări prilejuite de a XI-a ediţie a „Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor“. La Iaşi, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“ va premia „cel mai bun bibliotecar“ şi „biblioteca publică a anului 2014“, decernarea diplomelor fiind completate de un recital de vioară susţinut de Cristian Liviu Scripcaru, elev la Colegiul de Artă „Octav Băncilă“, acompaniat la pian de prof. Luiza Botez, un recital de epigrame susţinut de membrii Academiei Libere „Păstorel“ şi un moment umoristic în interpretarea lui Cătălin Mândru, actor la Teatrul Fix. (Oana Nistor)