Evenimente dedicate ştiinţei în 17 oraşe din România
În această seară, în cadrul Nopţii Cercetătorilor Europeni, în 17 oraşe vor fi organizate experimente ştiinţifice inedite, prezentări interactive, concursuri şi multe alte activităţi care vor îmbina ştiinţa cu învăţarea distractivă. Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment finanţat de către Comisia Europeană şi se desfăşoară în 300 de oraşe europene.
Românii sunt aşteptaţi la cel mai mare eveniment european de popularizare a ştiinţei - a zecea ediţie a Nopţii Cercetătorilor Europeni, care se desfăşoară astăzi, începând cu ora 17:00, în diverse locuri din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Bârlad, Bacău, Braşov, Constanţa, Cugir, Deva, Hunedoara, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Tulcea şi Zalău. Programul detaliat al tuturor manifestărilor poate fi consultat pe site-ul www.noapteacercetatorilor.eu .
Pentru copii au fost pregătite experimente ştiinţifice spectaculoase şi jocuri educative, ce le vor stimula creativitatea şi le vor stârni curiozitatea şi dorinţa de a învăţa lucruri noi. Adulţii sunt aşteptaţi să participe la dezbateri şi discuţii pe teme ştiinţifice, iar cercetătorii şi inovatorii vor fi prezenţi la eveniment pentru a da răspunsuri la cele mai încuietoare întrebări.
Bucureştiul va găzdui evenimentul în Piaţa Universităţii, unde vor fi prezentate rezultatele muncii elevilor din cadrul proiectului „5 ştiinţe”, iar la standuri vizitatorii vor putea testa generatorul cu pedale şi bobina Tesla cântătoare sau vor putea gusta din fructele exotice obţinute de cercetători.
La Alba Iulia, chiar în interiorul Cetăţii Alba Carolina, se vor organiza ateliere de meşteşuguri antice, iar vizitatorii din Arad sunt aşteptaţi la centrul comercial Atrium care se va transforma într-un laborator ştiinţific multidisciplinar.
Publicul din Bacău va avea ocazia să afle, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, ultimele invenţii din domeniul IT şi să admire un spectacol al dronelor.
Observatorul Astronomic „Vasile Pârvan” din Bârlad îşi va aştepta vizitatorii cu prezentări ale instrumentelor cu care lucrează astrofizicienii.
La Braşov, spectacolul ştiinţei se va desfăşura la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, iar la centrul comercial Vivo din Constanţa va fi ancorat unui vehicul subacvatic telecomandat.
În Cugir vizitatorii sunt aşteptaţi la Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” pentru a opera pe maşini cu comandă numerică, în timp ce la Deva, la Colegiul Naţional „Decebal”, publicul va avea ocazia să participe la ateliere cu roboţi şi construcţii electronice deosebite şi modelism auto şi drone.
La Galaţi, Campusul ştiinţei aşteaptă toţi curioşii să testeze imprimanta 3D şi aplicaţiile de mecatronică sau robotică.
Facultatea de Inginerie din Hunedoara îl va avea invitat pe pilotul Marcel Marian care va dezvălui ce inovaţie românească se ascunde sub capota maşinii lui de curse.
În Oradea, fascinanta lume a cercetătorilor va fi dezvăluită copiilor şi părinţilor la Universitatea din oraş.
Pentru ploieşteni, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii din oraş va fi locul unde minunăţiile naturii se vor împleti cu ştiinţa pentru a surprinde vizitatorii.
Pe esplanada Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava publicul va afla ce sport a luat naştere în urma muncii cercetătorilor.
Tulcea va găzdui Noaptea Cercetătorilor la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, unde participanţii vor fi introduşi în fascinanta lume a Deltei, iar la Zalău evenimentul va începe pe 28 septembrie la Muzeul de artă „Ioan Sima” şi va continua vineri atât la muzeu cât şi pe Platoul Central Zalău.