Evenimente festive destinate vârstnicilor
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, au fost organizate mai multe evenimente festive atât la nivelul eparhiilor, cât și al parohiilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoțit de pr. Nicolae Ignat, consilier social-misionar în cadrul eparhiei, a fost prezent la Așezământul social „Sfântul Apostol Andrei” din Bărăbanț, Protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul le-a adresat beneficiarilor sfaturi duhovnicești, le-a oferit daruri și iconițe. „Bătrânii reprezintă pentru noi un adevărat patrimoniu național, fiindcă de la ei am învățat și încă învățăm evlavia, înțelepciunea, simțul măsurii și omenia românească”, a spus Părintele Arhiepiscop Irineu. Așezământul din Bărăbanț este coordonat de preoții Mihai Țârău și Ioan Țârău şi funcționează în cadrul Asociației „Sfântul Apostol Andrei” din localitate, filială a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Așezământul este format din două module: un centru rezidențial pentru persoane vârstnice, unde sunt 32 de persoane, și un centru rezidențial pentru persoane vârstnice cu grad de dependență ridicat, unde sunt îngrijite 20 de persoane. Centrul oferă cazare, hrană, supravegherea medicaţiei, îngrijire, activități de recreere și sprijin duhovnicesc. În cadrul așezămintelor sociale din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, se asigură sprijin zilnic pentru 713 persoane vârstnice, în șapte centre rezidențiale, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Întâlnirea preoților pensionari din Oradea
Nouăsprezece preoţi pensionari care și-au desfășurat activitatea în cadrul Protopopiatului Oradiei, Peștișului și Aleșdului, împreună cu preotesele, au participat la întâlnirea anuală a preoţilor pensionari din protopopiat. Manifestarea a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de părintele protopop Aurel-Simion Goga, împreună cu un sobor de slujitori în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Oradea-Tei. Protopopul a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru prezența și binecuvântarea oferită, arătând că întâlnirea anuală a preoților pensionari este o tradiție în Protopopiatul Oradea, eveniment prin care este arătată prețuirea pentru clericii pensionari din partea ierarhului, a Centrului eparhial și a protopopiatului. Ierarhul a rostit un cuvânt de apreciere și de mulțumire la adresa celor prezenţi, apoi, preoţii şi preotesele au luat parte la o agapă oferită de Parohia Oradea-Tei în sala socială parohială, conform pr. Silviu Dobai.
Sărbătoarea vârstnicilor la Subpiatra, Bihor
La biserica parohială Subpiatra din Episcopia Oradiei au fost săvârșite mai multe slujbe la care au participat vârstnicii din localitate, iar elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 Țețchea, pregătiți de profesorii Luminița Ilea și Florian Irimescu, au prezentat un program artistic. Copiii din grupele de cateheză ale parohiei, coordonați de preoteasa Georgeta Crișan și de învățătoarea Mariana Iaz, au dăruit vârstnicilor felicitări confecţionate de ei, iar parohia a oferit sărbătoriţilor flori, cărți de rugăciuni și iconițe. La Căminul cultural din sat, copiii și tinerii din grupele de cateheză ale parohiei au susținut un program artistic, iar Ansamblul folcloric „Datina”, coordonat de Cristian Strugar, a prezentat un program cu dansuri și cântece populare tradiționale. Primăria comunei Țețchea a oferit vârstnicilor, cu această ocazie, o gustare, conform pr. Lucian Crișan.
Eveniment la Centrul Râpa, Bihor
Locatarii Centrului de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap din localitatea bihoreană Râpa au fost sărbătoriţi de conducerea centrului, de Protopopiatul Tinca și de reprezentanți ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor. Beneficiarii centrului au participat la Taina Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoți din protopopiat, iar protopopul Călin Ovidiu Popa a dăruit centrului o icoană argintată. A urmat o agapă pregătită de centrul de la Râpa. Protopopiatul Tinca oferă în mod constant sprijin bolnavilor din centrul de la Râpa, conform pr. Andrei Ionuț Laza.
Aniversare la Răchițele, Cluj
Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Huedin, prin Nicoleta Bucșa și Mirela Lupuțan, în colaborare cu Parohia Răchițele, prin preotul Teodor și preoteasa Mărioara Boc, a sărbătorit familia Ilie și Cătălina Răşinar, care a împlinit 50 de ani de căsătorie. Familia Răşinar locuieşte pe Dealul Sulița, iar pentru a participa la sfintele slujbe de la biserica din localitate cei doi vârstnici parcurg pe jos o distanţă de cinci kilometri. „Pentru aceştia, apa se aduce de la izvor, cumpărăturile se transportă cu măgarul, iar mâncarea se prepară din majoritatea ingredientelor provenite din gospodărie. Vecinii sunt situați pe dealurile din împrejurimi, la câțiva kilometri distanță”, a spus asistenta socială Nicoleta Bucșa. Satul Răchițele este situat la poalele Munților Vlădeasa, iar 80 la sută dintre credincioșii de aici sunt vârstnici, conform Protopopiatului Huedin.
Sărbătoare la Bobohalma, Mureş
În Parohia Bobohalma, Protopopiatul Târnăveni, județul Mureș, sărbătoarea vârstnicilor a început cu Sfânta Liturghie, care a fost urmată de o agapă la Căminul cultural din localitate. „Cu prilejul acestui moment deosebit, 64 de săteni și opt persoane asistate social de către Serviciul de Asistență Socială din Protopopiatul Târnăveni au petrecut clipe de bucurie împreună. Evenimentul s-a dorit a fi o dovadă vie a faptului că Biserica îi iubește atât pe cei tineri, cât și pe cei cu vârste înaintate, al căror suflet este mereu tânăr”, a spus parohul Marius Filip, organizatorul evenimentului.