Evenimente religioase în comuna Călăraşi
În comuna Călăraşi din judeţul Botoşani au fost marcaţi sâmbătă, 16 august 2014, cei 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Preoţii din comună au slujit cu acest prilej Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni pe podiumul special amenajat în parcul central. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Axis“ ce aparţine de Mănăstirea Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. Un moment emoţionant pentru credincioşii prezenţi a fost intonarea Baladei Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După cum ne-a relatat pr. Costin Andrei de la Parohia Pleşani, la acest eveniment religios au participat şi autorităţile locale. Cu acest prilej, prof. Vasile Papuc, directorul Şcolii Generale Călăraşi, a punctat câteva repere din viaţa Sfântului Constantin Brâncoveanu, iar părintele paroh Ioan Pădurariu de la Parohia „Sfânta Treime“, Călăraşi, a amintit în amănunt evenimentele petrecute acum 300 de ani la Istanbul. (C. Ciofu)