Evenimentele săptămânii trecute

Data: 09 Decembrie 2008

Miercuri, 3 decembrie a.c., de ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi cu un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba sfinţirii paraclisului din vechea stăreţie a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul“, „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ şi „Sfântul Paisie de la Neamţ“.

La finalul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica mare a mănăstirii, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de atestare documentară, a fost lansată monografia „Priveghere în Ostrov, Mănăstirea Cernica - 400 de ani de cult şi cultură“. La finalul zilei de prăznuire a Sfântului Gheorghe de la Cernica s-au deschis lucrările sinaxei stareţilor, stareţelor, egumenilor şi egumenelor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Tot săptămâna trecută, pe 5 decembrie, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, PF Alexei al II-lea, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 79 de ani. Amintim, de asemenea, că la sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 5 şi 6 decembrie, Patriarhul României, PF Părinte Daniel, s-a aflat într-o vizită pastorală în Episcopia Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. Cu acest prilej, Prefericirea Sa, alături de alţi 17 ierarhi ai Bisericii noastre, a sfinţit prima catedrală episcopală ortodoxă, ridicată după 1989, şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor „Aurel Vlaicu“ şi „Vasile Goldiş“ din Arad. Programul ierarhilor din Duminica a XXVII-a după Rusalii În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut un cuvânt de învăţătură în Paraclisul patriarhal, cu hramurile „Sfântul Mucenic Gheorghe“ şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, prin care a subliniat importanţa pocăinţei şi a smereniei în perioada postului. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit, împreună cu IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, la Catedrala episcopală din Arad. IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a slujit alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, la Mănăstirea Neamţ, în timp IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit la Catedrala mitropolitană din Craiova. IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a asistat la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Timişoara, în timp ce IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Ierarh Nicolae“ şi „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit în parohia Gura Solcii, Protopopiatul Rădăuţi. IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvărşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, în timp ce PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, a slujit în parohia Broşteni, Protopoiatul Buzău II. PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Curtea de Argeş, cu prilejul hramului - „Sfânta Muceniţă Filofteia“ -, în timp ce PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, a slujit în Catedrala episcopală din Galaţi. PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Eftimie Murgu, Protopopiatul Băile Herculane, iar PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit în parohia „Sfântul Nicolae“ - Oradia-Ioşia, Protopopiatul Oradea. PS Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Baia Mare, în timp ce PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit în Paraclisul Catedralei din Drobeta-Turnu Severin. PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Nicolae“ din Olteniţa, iar PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a slujit în parohia „Sf. Gheorghe“ din municipiul Sfântul Gheorghe. PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sfinţii Apostoli“ din Alexandria, în timp ce PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la Mănăstirea Comana. PS Sebastian, Episcopul Slatinei, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Drăgăneştii de Sus, iar PS Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit la Mănăstirea Halmyris. PS Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Clişeni, Protopopiatul Zalău, în timp ce PS Vincenţiu, Episcop-Vicar Patriarhal, a slujit în parohia „Sf. Gheorghe“ - Plevnei din Capitală, iar PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, la Mănăstirea Pasărea. PS Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Jercălăi, iar PS Irineu Bistriţeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la Catedrala „Sf. Nicolae“ din Năsăud. PS Vasile Someşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Nicolae“ din Cluj-Napoca, în timp ce PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a slujit la Biserica „Sfântul Nicodim“ din Craiova. PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Timişoara Dacia, Protopopiatul Timişoara, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a slujit în parohia Boteşti, Protopopiatul Roman. PS Corneliu Bârlădeanu, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Floreşti, judeţul Vaslui, în timp ce PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la Catedrala episcopală din Baia Mare.