Examen de admitere la Seminarul Teologic din Caransebeş
Vineri, 30 mai, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş a avut loc examenul de admitere pentru tinerii care vor să urmeze cursurile acestei unităţi de învăţământ teologic. Prima probă de examen a constat în verificarea aptitudinilor muzicale, iar cea de-a doua în verificarea cunoştinţelor religioase prin examen scris. Comisia, formată din părinţii profesori de la seminar, a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Pentru sesiunea de la sfârşitul lunii mai s-au înscris 14 candidaţi, urmând ca un nou examen de admitere să fie organizat în luna iulie. În aceeaşi zi, sala de festivităţi a Centrului eparhial din Caransebeş a găzduit Seminarul European „Didactica, Atelierul de Religie“. Tema acestui atelier a vizat Anul omagial 2014 în Patriarhia Română: „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, dar şi tema generală propusă în cadrul seminarului, „Interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate în contextul învăţământului actual“. În Episcopia Caransebeşului, în mod tradiţional, la acest seminar are loc premierea elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal olimpici la disciplina religie. Au fost premiaţi 22 de elevi din clasele VII-XII, elevi cu premii şi menţiuni la etapa judeţeană a olimpiadei de religie, dar şi două eleve cu premii la etapa naţională a aceleiaşi olimpiade: Antonia Mărilă de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa şi Karina Dimcea de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa. Premiile pentru olimpici au fost oferite de către Preasfinţitul Părinte Lucian şi au constat în cărţi, pliante şi sume de bani. La eveniment au participat profesori de religie, elevi şi părinţii celor premiaţi. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)