Examen de atestat pentru elevii seminarişti din Arhiepiscopia Craiovei
Elevii din cadrul Seminarului Teologic Ortodox "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova se pregătesc pentru susţinerea Atestatului teologic, care va avea loc în zilele de 28 şi 29 mai. "Examenul de atestat are loc cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu şi constă în prezentarea unei lucrări la disciplina dogmatică ortodoxă sau la una din materiile Catedrei de studii biblice (Vechiul şi Noul Testament), cât şi în susţinerea unui examen oral la disciplinele secţiei practice", a declarat Angel-Cristian Stăiculescu, profesor la Seminarul Teologic din Craiova. Pentru elevii Liceului Teologic "Sfântul Nicodim" din Târgu Jiu examenul de atestare a competenţelor profesionale va avea loc în aceeaşi perioadă, 28-29 mai. Absolvenţii Secţiei de artă vor prezenta în faţa comisiei o lucrare practică, icoană sau sculptură în lemn.