Examen de capacitate preoțească în București
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat miercuri, 25 septembrie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant din această eparhie. Evaluarea care a constat din două probe a avut loc la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală.
La examenul de capacitate preoțească pentru teologii din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au prezentat miercuri 12 candidați, dintre care unul din cinul monahal. Comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și a fost formată din preoți consilieri de la Centrul eparhial și din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Evaluarea a constat din două probe care s-au desfășurat în aceeași zi. În prima parte, candidații au avut de rezolvat în scris mai multe subiecte din tematica de examen, iar după afișarea rezultatelor la proba scrisă, s-au prezentat în fața comisiei pentru a răspunde întrebărilor și solicitărilor evaluatorilor.
„Acest examen constă dintr-o evaluare a cunoștințelor teoretice, dar și practice de muzică bisericească, de Noul Testament, și de la celelalte discipline teologice pe care candidații le-au avut de pregătit și prezentat în fața comisiei. La examen au participat 12 candidați, dintre care unul monah, care a avut subiecte specifice. Ne bucurăm că există un interes față de acest examen, care se desfășoară cu o ritmicitate pe care o dă modalitatea de înscriere, și nădăjduim că în urma evaluarii s-au evidențiat teologi care să facă față provocărilor lumii contemporane și slujirii pe care Biserica o așteaptă de la ei. Acest examen este unul de pornire, este o evaluare a cunoștințelor pe care le-au acumulat în perioada anilor de studiu și este un temei pentru ce au de făcut de acum înainte în perspectiva hirotoniei în treapta de diacon sau preot”, a spus părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Examenul de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor are validitate un an pentru candidații care au obținut între notele 7 și 9, iar pentru cei care au obținut minim media 9 și peste aceasta, examenul este valabil doi ani.