Examen de capacitate preoţească în Mitropolia Olteniei

Data: 19 August 2014

Arhiepiscopia Craiovei organizează sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească. Examenul se va desfăşura, în conformitate cu metodologia aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 17-18 septembrie 2014, la Centrul de restaurare, conservare, patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, din str. Brestei nr. 24. Programul evaluării candidaţilor va fi următorul: miercuri, 17 septembrie, de la ora 9:00 - examen scris la dogmatică, misiologie şi administraţie parohială pentru toţi candidaţii. De la ora 14:00 va avea loc examenul oral la teologie liturgică, omiletică, catehetică şi muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. În cea de a doua zi de examen, joi, 18 septembrie, de ora 9:00 este programat examenul oral la teologie liturgică, omiletică, catehetică şi muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei.

La examenul de capacitate preoţească pot participa absolvenţi ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie ortodoxă pastorală, fii duhovniceşti ai eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea chiriarhului locului. Candidaţii pot fi căsătoriţi sau necăsătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita timp de un an un post clerical vacant. Dacă în această perioadă nu sunt hirotoniţi pe un astfel de post, trebuie să repete examenul de capacitate. În condiţiile în care cei înscrişi la acest examen vor obţine o medie mai mare de 9,00, aceştia pot solicita timp de doi ani un post clerical vacant. Dacă în această perioadă nu sunt numiţi pe post, trebuie să repete examenul de capacitate.

Media generală de promovare a examenului de capacitate este de cel puţin 7,00, cu nici o notă sub 6,00 la probele examenului. Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Craiova, Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul în perioada 1-16 septembrie 2014, achitându-se suma de 200 lei pentru înscrierea la examen.

Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află afişată în regim permanent pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa http://www.mitropoliaolteniei.ro/wp-content/uploads/2012/10/Tematica1.pdf.