Exerciţiile fizice ajută la prevenirea cancerelor

Data: 09 Feb 2011

Conform unui studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), practicarea exerciţiilor fizice timp de cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână are un rol esenţial în scăderea riscurilor oncologice, în special în ceea ce priveşte cancerul mamar şi cel de colon. Datele OMS arată că aproximativ 25% din cazurile de cancer de sân şi de colon pot fi evitate prin exerciţii fizice. "Timpul minim de exerciţii fizice necesar în fiecare săptămână este de 150 de minute", a declarat Tim Armstrong, responsabil al Departamentului pentru boli cronice şi promovarea sănătăţii din cadrul OMS. Acest obiectiv poate fi atins de oricine, prin urmarea unui program de aproximativ 30 de minute de efort moderat, aşa cum ar fi mersul pe jos într-un ritm mai alert, timp de 5 zile pe săptămână. Rolul activităţii fizice în prevenirea acestor tipuri de cancer a fost demonstrat ştiinţific, însă numeroşi experţi susţin că exerciţiile fizice au efecte preventive şi împotriva a numeroase alte forme de îmbolnăviri oncologice.