Exponatul lunii la Muzeul din Alexandria

Data: 03 Feb 2010

Exponatul lunii februarie la Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria este „sucala“, o unealtă din anul 1925 care se folosea în industria casnică textilă pentru a depăna pe ţevi firul pentru războiul de ţesut. Purtătorul de cuvânt al principalei instituţii culturale cu acest profil din Teleorman, Corina Iordan, a spus că alegerea muzeografilor a fost determinată şi de faptul că, în perioada de iarnă, în lumea satului din sudul ţării, femeile, în mod tradiţional, se îndeletnicesc cu meşteşuguri casnice ţărăneşti. „Sucala“, care se mai numeşte „ceacrâc“ sau „cicric“, se compune dintr-un fus cu roată la un capăt, unde se aşază ţevile pentru depănat, montat în poziţie orizontală, pe două picioare verticale fixate într-o talpă. Prin învârtirea roţii cu mâna, firul de pe vârtelniţă se deapănă pe ţevi, care sunt introduse apoi în suveică. Aceasta se trece printre firele urzite pentru a se obţine ţesătura propriu-zisă, conform Agerpres.