Expoziția „Pe urmele Sfinților Români” la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari
Biserica Iancu Vechi-Mătăsari, din Protopopiatul Sector 2 Capitală, a găzduit miercuri, 20 noiembrie 2019, vernisajul celei de-a 6-a ediții a expoziției de pictură, desen și colaj „Pe urmele Sfinților Români”. Tema de anul acesta a fost „Sfinții Ierarhi Români, făuritori de cultură”.
Peste 500 de elevi de la 50 de unități de învățământ au participat la acest program cultural-religios, care a constat în prezentarea la orele de religie a vieții Sfinților Ierarhi Români, făuritori de cultură, credință și valori. De asemenea, la orele de educație plastică, de la fiecare din cele 50 de școli gimnaziale, colegii naționale, licee și la cercul de pictură al parohiei, elevii participanți au realizat lucrări de pictură, desen și colaj cu momente din viața acestor sfinți, sau portrete. „În urmă cu șase ani, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari și Școala Gimnazială nr. 56 din Capitală, aflată în apropierea noastră, au inițiat acest program educațional. În fiecare an a fost propusă o temă, care a fost tratată la orele de religie. An de an s-au adăugat la acest program tot mai multe școli din București, astfel că anul acesta au participat peste 500 de elevi de la peste 50 de unități de învățământ din Capitală. Astăzi a avut loc premierea celor mai bune lucrări realizate la orele de educație plastică, iar fiecare elev a primit o diplomă de participare. Este o manifestare unică în București și sperăm ca și în anii următori să se bucure de același succes”, ne-a declarat părintele paroh Constantin Stoica.
La evenimentul de miercuri au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar General al Municipiului București și delegați ai unităților de învățământ participante, precum și elevi și părinți.
Expoziția găzduită de Biserica Iancu Vechi-Mătăsari va putea fi vizitată până în ziua de 2 decembrie 2019.