Expoziția permanentă a MNȚR ar putea fi reconstituită până la sfârșitul acestui an
Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNȚR) a sărbătorit, recent, 30 de ani de la redeschidere. În prezent, colectivul Muzeului de la Şosea se află în faţa unui nou început şi lucrează la reconstituirea expoziţiei permanente a instituţiei, după cum a afirmat Virgil Ştefan Niţulescu, managerul MNȚR.
Data de 5 februarie 1990 a reprezentat pentru Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) momentul unui nou început, ca și pentru România, de altfel, în anul 1989, când a fost înlăturat regimul comunist. „În timpul regimului comunist, muzeul nostru, care fusese înfiinţat din 1906, în baza unei colecţii existente încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, a fost desfiinţat şi şi-a văzut colecţiile risipite. Ne-am întors în clădirea care fusese construită de la început pentru noi şi am luat-o de la capăt, având norocul să fim conduşi de o echipă de oameni minunaţi, în frunte cu Horia Bernea. Acest lucru s-a concretizat în realizarea unei expoziţii care constituie până astăzi un reper cultural pentru întreaga Europă“, a explicat Virgil Ştefan Niţulescu, managerul instituției muzeale, citat de Agerpres.
MNȚR este singurul muzeu din România care a obţinut, în 1996, cel mai prestigios premiu din Europa, acordat unei instituții muzeale. Niţulescu vorbește despre un nou început, după 30 de ani, deoarece „trebuie să reconstituim expoziţia permanentă a muzeului, care a fost închisă pe perioada cât clădirea monument-istoric s-a aflat în restaurare”. El și-a exprimat speranța că echipa muzeului va reuși acest lucru până la sfârşitul lui 2020.
Cu această ocazie, a fost lansat numărul pe 2019 al revistei „Martor“, publicaţia MNȚR, a avut loc vernisajul unei expoziţii dedicate iei, realizată împreună cu Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, dar şi proiecţia unei serii de filme despre patrimoniul cultural al României, printre care „Nunta la Lereşti“ (1976, 22 min., regia Eugenia Guţu), inclus pe DVD-ul Sahia Vintage V, proiecţie realizată prin amabilitatea One World România.
Expoziţia realizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova cuprinde ii autentice, cusute manual în cadrul proiectului „MăiestrIA“, desfăşurat la Chişinău. „MăiestrIA - povestea cusută a iei“ este un album unic în spaţiul românesc, dedicat iei autentice tradiţionale, a cărui autoare este basarabeanca Stela Moldovanu. În prezent, Clubul MăiestrIA reuneşte peste 100 de femei pasionate de cusut ii şi un bărbat, toți membrii activând în domenii diferite.
La data de 5 februarie 1990 se refonda Muzeul de la Şosea și căpăta o nouă titulatură, Muzeul Ţăranului Român. Recunoaşterea pe care a câştigat-o se datorează viziunii fondatorului său, Horia Bernea, fiind singurul muzeu de autor din România şi un loc favorabil individualităţilor. De asemenea, acesta este unul dintre puţinele muzee din ţară al căror patrimoniu imaterial este revizitat şi reinterpretat în proiectele artistice ale unora dintre specialiştii săi, potrivit reprezentanților MNȚR.