Expoziţie arhivistică românească
La Casa Românească din Uzdin, Serbia, s-a deschis o expoziţie arhivistică românească, în cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor Culturii Mehedinţene“, conform Agerpres. Şeful Direcţiei Judeţene Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, dr. Tudor Răţoi, a spus că evenimentul, unic în felul său (documentele respective fiind prezentate în facsimil, pentru prima oară, într-o comunitate românească din dreapta Dunării), constituie o dovadă a continuităţii legăturilor de suflet dintre românii din patria-mamă şi fraţii lor din afara ei, conform Agerpres. „Cele aproape 50 de documente, unele dintre ele inedite, provin din fondul arhivistic al Bibliotecii «I. G. Bibicescu» din Drobeta-Turnu Severin, din anii 1921-1927. Ele se referă la cărţile donate de aceasta comunităţilor româneşti din Banatul Sârbesc“, a precizat Tudor Răţoi.