Expoziție Brâncuși la Art Safari București

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 29 Aprilie 2024

Vizitatorii Art Safari vor putea admira, în perioada 1-19 mai 2024, și o expoziție dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, care cuprinde piese etnografice, dar şi fotografii documentare rare din colecţia Academiei Române. Intitulată „Acasă la Brâncuşi” și realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNȚR), ex­po­ziția este un demers prin care organizatorii și-au propus să le vorbească vizitatorilor despre rădăcinile lui Brâncuşi. Un interior de casă gorjeană din Hobiţa este recompus, în Art Sa­fari, cu piese de mobilier din patrimoniul MNȚR. O altă expoziție la Art Safari, „Istoria României în portrete”, cuprinde, de asemenea, o secțiune dedicată lui Brâncuși, în cadrul căreia pot fi admirate fotografii, un bust, dar şi o serie de obiecte personale, toate din colecţii private, o valiză franţuzească de voiaj, folosită de Brâncuşi în celebrele călătorii spre Statele Unite, vesta de lucru a sculptorului, un costum de zi din trei piese, purtat în perioada pariziană (marca Sleator & Carter), un pardesiu Burberry’s (azi, Burberry), posibil folosit ca haină de lucru, pipă şi baston.