Expoziţie cu biserici din lemn româneşti, la Cracovia
Expoziţia de fotografii „Spaţiu sacru, biserici de lemn româneşti“ despre vechi lăcaşuri de cult, cu o arhitectură specifică, impresionante prin liniile simple şi prin decoraţiile sculptate de mâinile unor meşteri pricepuţi, va fi deschisă pentru publicul polonez din Cracovia în perioada 1-21 martie, printr-un proiect al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Construite din lemn de brad, pe tălpi de stejar, cu fundament de piatră şi acoperite cu şindrilă, bisericile din lemn au turle caracteristice, cu o galerie cu arcade, cele mai multe cu patru turnuleţe la baza fleşei. Mare parte dintre biserici sunt înscrise pe lista monumentelor istorice. Bisericile din lemn din Băgaciu (1700), Bădeni (1765), Berchieşu (1765), Bica (1765) Aghireşu (1780), Apahida (1806), cea din comuna Beliş, strămutată din satul Giurcuta de Jos, aşezare acoperită parţial de ape după construcţia barajului Fântânele-Beliş, sunt adevărate bijuterii ce au dăinuit peste secole.