Expoziţie de icoane la Deva
Copiii ce iau parte la programul catehetic desfăşurat la Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Deva, şi-au văzut încununate roadele muncii lor din cadrul atelierului de pictură, prin organizarea în interiorul catedralei a unei expoziţii de icoane pe sticlă. Icoanele au fost pictate de către copii cu vârsta între 3 şi 18 ani, la atelierul de pictură din cadrul orelor de cateheze, desfăşurate în fiecare zi de luni a săptămânii, începând cu ora 17:00. Icoanele rămân expuse în cadrul Catedralei episcopale, în timpul programului liturgic, până în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh. (Pr. Marius Iovan)