Expoziţie de icoane la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Data: 17 Decembrie 2007

Catedra de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti a organizat, în perioada 4-14 decembrie 2007, o expoziţie de icoane. Întreaga manifestare s-a desfăşurat în sala de festivităţi a facultăţii. Expoziţia în sine nu a cuprins doar icoane pe lemn, ci şi icoane pe sticlă, graffito, mozaic, frescă, studii de desen şi de culoare, icoane restaurate şi schiţe.

Scopul declarat al studenţilor de la Artă Sacră şi de la Conservare a fost acela de a transmite prin icoană mesajul Ortodoxiei. Întreaga manifestare s-a bucurat încă de la vernisajul de pe 4 decembrie a.c. de participarea unui număr important de oameni dornici de a cunoaşte drumul pe care îl urmează lemnul şi culorile pentru a ajunge ceea ce noi numim icoană. În legătură cu acest eveniment, Mihaela Palade, şeful Catedrei de Artă Sacră, a precizat: „Există o tradiţie a Catedrei de Artă Sacră, aceea de a organiza anual două expoziţii, expoziţii care scot la lumină talentele sau posibilităţile pe care le au studenţii acestei specializări. Iniţial, expoziţiile cuprindeau lucrările finite ale studenţilor. Încet-încet am diversificat această prezentare, astfel că, de câţiva ani, practic noi aducem în faţa acelora care ne vizitează un adevărat atelier, în care se studiază desenul, culoarea şi tehnicile specifice artei bizantine“. Următoarea expoziţie de icoane, organizată de Catedra de Artă Sacră şi prezentată în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, va fi organizată anul viitor, în perioada pascală. (Alexandru Prelipcean)