Expoziţie de icoane, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia

Data: 10 Septembrie 2009

Peste o sută de icoane pot fi văzute, până pe 27 septembrie, în cadrul unei expoziţii de artă religioasă deschisă la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Coordonatorul expoziţiei, muzeograful Ana Dumitran, a spus că lucrările expuse datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi până în preajma Primului Război Mondial, fiind realizate de dinastiile de zugravi din Feisa, Alba Iulia, Abrud, Lancrăm şi Laz, cărora li s-au alăturat câteva dintre cele mai celebre figuri ale artei româneşti, precum Popa Ivan şi Stan Zugravul din Răşinari, Popa Sandu de la Iernuţeni şi Ioan Pop din Făgăraş, conform Mediafax. „Expoziţia oferă o imagine de ansamblu asupra celei mai luminoase pagini din istoria românilor transilvăneni, constituindu-se, în acelaşi timp, într-o retrospectivă a unei anume laturi a activităţii muzeului albaiulian, realizată însă, în bună măsură, cu piese prezentate acum pentru prima dată publicului“, a spus Ana Dumitran. Expoziţia „Trei veacuri de artă românească în judeţul Alba“ este organizată de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, Direcţiei Judeţeane pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba, Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi al Muzeului Municipal Sebeş.