Expoziție de icoane și concert de colinde la Biserica Popa Nan din București
La Parohia Popa Nan din sectorul 2 al Capitalei a avut loc sâmbătă, 17 decembrie 2022, un concert de colinde susținut de Corul „Sfânta Elisabeta” al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, condus de prof. Grațiela Popescu, și de corul de tineret al Bisericii Popa Nan, dirijat de prof. Mariana Stoian. Cu acest prilej a avut loc și vernisajul expoziției de icoane realizate de elevii liceului.
„Ancora aceasta, prin care școala se atașează de biserică, este, de peste 20 de ani, prezentă în viața elevilor, părinților și profesorilor din Liceul Pedagogic Ortodox «Anastasia Popescu», pentru care Biserica Popa Nan, cu hramul «Sfinții Împărați Constantin și Elena», a fost mereu o a doua casă. Copiii au descoperit consecvență, repere și modele ca dimensiune constantă în legătura lor cu preoții Victor Frangulea, Alexandru Dumitrescu și Ioan Grigore, cei care s‑au bucurat văzându‑i cum cresc, generație după generație, cum revin ca să se spovedească și să primească Sfânta Împărtășanie, aducându‑și, de multe ori, și părinții. Corul «Sfânta Elisabeta», condus de prof. Grațiela Popescu, corul de tineret al Bisericii Popa Nan, dirijat de prof. Mariana Stoian, și copiii iconari, pe care îi îndrumă o minunată echipă de dascăli‑artiști plastici - Maria Cioată, Sarah Olteanu, David Olteanu, cărora li s‑a alăturat de curând, Mihaela Dumitru Trancă - revin în zilele premergătoare Crăciunului cu frumusețea glasurilor și a icoanelor pentru a–i bucura pe oamenii din parohie și pe toți cei care aleg să petreacă în Biserica Popa Nan o seară de poveste în zvon de colinde, cu dulceața chipurilor din icoane și gustul inimitabil al «colindețelor» - pâinicile pregătite de doamnele din biserică special pentru colindători”, ne‑a transmis prof. Monica Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.
La final, toți copiii prezenți au primit daruri din partea parohiei.