Expoziţie de obiecte liturgice la Alba Iulia

Data: 29 Noiembrie 2014

Arhiepiscopia Alba Iuliei, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Consiliul Judeţean Alba şi Muzeul Naţional al Unirii din cetatea transilvană au organizat Expoziţia „Protopopiatul Ortodox Alba Iulia - Mărturii din colecţii şi arhive“, deschisă publicului în perioada 28 noiembrie - 18 decembrie, la Muzeul de Artă Sacră „Reîntregirea“. Sunt expuse icoane, cărţi, veşminte, potire, antimise, cruci şi prapori, provenind de la parohiile, între care se remarcă una dintre cele mai vechi icoane pe lemn ale Transilvaniei, realizată în secolul al XVI-lea şi provenind de la Parohia Ţelna. În cadrul expoziţiei sunt prezentate copii ale unor documente din perioada 1863-1926, ce prezintă diferite aspecte ale activităţilor desfăşurate în cadrul parohiilor din protopopiatul menţionat. (Pr. Florin Croitoru)