Expoziție dedicată fraților Alexandru și Ion Lapedatu

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 10 Septembrie 2026

La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc, în data de 14 septembrie 2026, începând cu ora 13:30, vernisajul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate Româ­niei”, organizată cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea ce­lor doi frați care au avut contri­buții valoroase la dezvoltarea României Mari.

Expoziția evocă, prin obiecte personale, tablouri, icoane, piese etnografice, documente, fotografii, manuscrise, cărți și alte mărturii de epocă, activitatea fraților Alexandru Lapedatu (1876-1950) și Ion Lapedatu (1876-1951), două personalități implicate în viața culturală, academică, bancară și politică a României, potrivit informa­țiilor transmise într-un comunicat de presă al Muzeului Național de Istorie a României.

Alexandru Lapedatu, istoric și profesor universitar, membru și președinte al Academiei Române și om politic, s-a remarcat prin cercetările dedicate istoriei românilor și prin implicarea sa în conservarea și valorificarea patrimoniului istoric și cultural.

Ion Lapedatu, economist, guvernator al Băncii Naționale a României, profesor și om politic, a avut un rol important în dezvoltarea sistemului financiar-bancar românesc și în consolidarea instituțiilor economice ale României.
Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Național de Istorie a României și Fundația Lapedatu, în parteneriat cu mai multe insti­tuții culturale, academice și de cercetare, care au pus la dispoziție documente ce au contribuit la recons­tituirea vieții și activității fraților Alexandru și Ion Lapedatu.

Expoziția este deschisă până la 18 octombrie 2026 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.