Expoziţie dedicată memoriei Holocaustului
Muzeul de Artă şi Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca organizează mâine, 13 ianuarie, vernisajul expoziţiei intitulate "Drepţii Franţei", în aceeaşi zi fiind programată şi proiecţia filmului documentar "Les Justes", de Nicolas Ribowski, dedicate memoriei Holocaustului. Expoziţia "Drepţii Franţei" este realizată de Memorialul Holocaustului din Paris, fiind consacrată aniversării eliberării lagărului de concentrare de la Auschwitz. "Istoria Holocaustului nu ar fi complet evocată fără a-i aminti pe cei care, adesea punându-şi viaţa în pericol, şi-au făcut un ţel din a-i salva pe evreii persecutaţi", spun organizatorii.