Expoziţie-omagiu de Ziua Naţională a pictorului Nicolae Grigorescu
Muzeul Național de Artă al României (MNAR), în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, deschide luni, 15 mai, de Ziua Națională a pictorului Nicolae Grigorescu, stabilită oficial în 2021, şi la împlinirea a 185 de ani de la nașterea marelui artist, expoziția „Nicolae Grigorescu - pictor al ethosului românesc”. Pot fi admirate peste 120 de lucrări ale sale, parte din colecția MNAR, multe dintre ele picturi de mari dimensiuni, expuse rar sau prezentate acum pentru prima dată, după procesul de restaurare la care au fost supuse.
Acestor lucrări li se adaugă veșminte țărănești și obiecte cu caracter decorativ, precum și 83 de fotografii realizate în timpul cercetărilor, între 1925 și 1936, de echipa profesorului Dimitrie Gusti, în localități rurale din România, toate aflate în colecția Muzeului Național al Satului, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a MNAR.
„Deși i s-a reproșat uneori faptul că nu a pictat decât partea frumoasă a vieții la țară, din care orice trimitere la problemele sociale lipsește, opțiunea lui Grigorescu are legătură cu identificarea unor teme în care conaționalii au regăsit esența unui spirit național, cuprins în redarea naturii generoase a acestei țări, a frumuseții portului țărănesc și a scenelor câmpenești, cu rezonanțe în conștiința colectivă a poporului român”, afirmă dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul general al MNAR.
Pe parcursul expoziției, care va fi deschisă până în data de 17 septembrie 2023, vor fi organizate activități educative pentru copii, ghidaje și conferințe. Un program special, intitulat „Turul directorilor”, va include o serie de prelegeri ce vor fi susţinute de directori ai unor instituții de cultură.