Expoziţie retrospectivă Tonitza, la Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţia retrospectivă "Tonitza - armonii de culoare", ce cuprinde 83 de lucrări de pictură şi grafică, va putea fi vizitată la Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti, de azi, când are loc vernisajul, până pe 10 mai. Sunt prezentate 83 de lucrări de pictură şi grafică, având ca teme: copilăria, portretistică, flori şi lucrări cu tentă orientală. Expoziţia, iniţiată de Muzeul Naţional Cotroceni, se doreşte a fi un omagiu adus marelui pictor român şi, totodată, un prilej de a confirma perenitatea artei sale, la 70 de ani de la moartea artistului. Expoziţia este organizată în colaborare cu prestigioase instituţii muzeale din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Brukental, Muzeul Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus", Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Artă Bacău, Muzeul "Vasile Pârvan" Bârlad şi Galeria de Artă "Rudolf Schweitzer-Cumpăna" de la Muzeul Judeţean Argeş.