Expoziţii deschise în Bucureşti pe timpul verii
Bucureştiul poate deveni o atracţie turistică şi pentru evenimentele culturale ce se desfăşoară pe timpul verii. Astfel, iubitorii de artă pot alege între expoziţiile care se află deschise toată vara în muzee şi în galerii.
La Muzeul Naţional de Artă al României sunt trei expoziţii interesante, care se pot vedea pe tot parcursul lunilor de vacanţă. Una dintre ele este intitulată „Ciao Bucarest. Influenţe urbane italiene în Bucureşti” şi poate fi vizitată până la data de 15 august 2016. Expoziţia a fost vernisată cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Italiene, sărbătorită pe 2 iunie, în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti, și este un bun prilej de a afla elemente din arhitectura Capitalei. Totul este configurat într-o galerie originală de imagini, montate în manieră inovatoare, care va dezvălui vizitatorilor clădiri publice şi private, monumente, parcuri, străzi, pieţe, construcţii contemporane: de la Palatul Mogoşoaia până la noul terminal al aeroportului „Henri Coandă”, alături de multe alte repere italiene ce aparţin istoriei urbane a capitalei României. O selecţie a fotografiilor va fi inclusă într-un volum. Expoziţia se află în sălile „Kretzulescu”. O altă expoziție, în cadrul aceluiaşi muzeu, la parterul Galeriei Naţionale, se numeşte „Oglinzile Orientului” şi poate fi vizionată până la 25 septembrie 2016. Expoziţia reflectă o primă abordare sistematică în istoria artei româneşti a tematicii inspirate de Orient şi discutarea ei din perspectiva mişcării literare şi artistice, care în Occident a fost subsumată orientalismului. Aşadar, arta în dialog cu scrisul literar.
Tot la Muzeul Național de Artă este deschisă, până la 2 octombrie 2016, și expoziția intitulată „Din atelierul lui Nicolae Tonitza. Desene şi acuarele”, în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă. Selecţia cuprinde 38 de lucrări reprezentative pentru cele aproape patru decenii în care Nicolae Tonitza (1886-1940) a pictat şi mai ales a desenat. Sunt expuse schiţele şi studiile, pe care le-a realizat şi care constituie un fel de jurnal de artist, precum şi o retrospectivă a epocii în care a trăit. Expoziţia punctează cele mai importante etape de creaţie ale acestui artist, de la interpretările după marii maeştri, pe care i-a descoperit în 1910 la Paris, la desenele create în 1938, la ultimul atelier din Balcic.
Potrivit prezentării de pe site-ul muzeului amintit, „Tinereţea lui Nicolae Tonitza a fost puternic marcată de Primul Război Mondial, fiind trimis pe front şi luat prizonier în lagărul Kirjali din Bulgaria. O artă a realităţii fără mască, mărturii ale acestei perioade sumbre, sunt desenele devenite ilustraţii de presă, gen pe care l-a practicat constant, până la mijlocul anilor 1920. Deşi atelierele lui Nicolae Tonitza au fost întotdeauna improvizate şi efemere (cerdacul din Vălenii de Munte, umbrarul cafenelei din Mangalia, casa lui Tefik la Balcic), acestea au apărut adesea în desen şi pictură. Expoziţia propune un traseu cronologic al bogatei creaţii a artistului, pe baza unor schiţe şi studii de atelier (variante compoziţionale, unele transpuse în pictură, iar altele abandonate)”.
Expoziţie colectivă „Summer Art fair” la Galeria Senso
O vară plină de artă vă propune şi Galeria Senso din Bucureşti, situată în bd. Unirii nr. 15. Până pe 14 septembrie, puteţi admira de luni până vineri, între orele 11:00 şi 18:00, şi sâmbăta de la 12:00 la 18:00, lucrările expoziţiei colective de pictură şi sculptură „Summer Art Fair”. Sunt expuse lucrări ale pictorilor Alma Redlinger, Viorica Iacob, Zamfir Dumitrescu, Dan Constantinescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Aurel Pătraşcu, Eduard Duldner, Doina Reghiş-Ionescu şi Edith Torony, alături de sculpturile artiştilor Aurel Contraş, Pavel Bucur, Ana-Zoe Pop şi Cristian Pentelescu.
„Galeria Senso îşi propune să organizeze, în lunile iulie şi august ale fiecărui an - luni de concediu, în care oamenii doresc să evadeze din căldura Capitalei -, o manifestare care să capteze atenţia celor rămaşi în oraș, dar şi a celor care vizitează Bucureştiul, reţinându-i un timp în spaţiul galeriei Summer Art Fair. Artiştii regăsiți în această manifestare fac parte din trei generaţii; unii sunt deja instalaţi în câmpul de consacrare, alţii doar aspiră către acesta; cu opţiuni conceptuale şi stilistice diferite, manifestarea tinde către diversitate. Summer Art Fair este o incursiune în varii domenii ale artelor vizuale din România, o invitaţie de a viziona opere de calitate şi posibilitatea (care nu trebuie ratată) de a le achiziţiona”, a spus dr. Doina Păuleanu, critic de artă, directorul Muzeului de Artă Constanţa, potrivit site-ului galeriei.