Facultate de Medicină la Suceava

Data: 02 Septembrie 2021

Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice, începând cu anul universitar 2021-2022, în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), a fost publicată în Monitorul Oficial. Într-o primă fază, noua facultate va funcţiona cu şapte programe de studiu, şase la nivel de licenţă şi unul de masterat: Nutriţie şi dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Asistenţă medicală generală, Tehnică dentară, Biologie şi Biochimie, respectiv, Nutriţie şi recuperare medicală - program de masterat în domeniul Medicină. „În perioada următoare, universitatea îşi va continua politica de dezvoltare a noii facultăţi, atât în ceea ce priveşte atragerea unei resurse umane de înaltă calificare, care să se alăture celei deja existente, cât şi în direcţia construirii clădirii care să deservească facultatea, în paralel cu iniţierea demersurilor privind înfiinţarea unui program de studiu de Medicină Generală”, se arată într-un comunicat al USV, citat de Agerpres. (O. N.)