False apeluri în numele unor bănci
În ultimele zile a devenit activă o campanie de apeluri false (spoofed), care foloseşte numele băncilor BRD - Groupe Societe Generale și CEC Bank, atenţionează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Atacatorii apelează potenţiale victime şi se prezintă drept angajaţi ai băncilor, care anunță interlocutorul că i s-a aprobat creditul solicitat. În momentul în care persoana apelată spune că nu a cerut nici un credit, atacatorii îi cer celui în cauză date de autentificare, pentru a face demersuri necesare raportării presupusei „fraude”, explică specialiştii. (C. Z.)