Fără acord în lipsa aliaţilor europeni

Data: 16 Noiembrie 2026

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra „securităţii indivizibile în Europa”. Propunerile au fost făcute în cadrul unei întâlniri desfăşurate săptămâna trecută la Kremlin, care a urmat negocierilor dintre Rusia, Ucraina şi SUA de la Abu Dhabi.

„Este evident că actualul sistem european de securitate nu funcţionează. Şi sperăm ca reprezentanţii ţărilor europene să sprijine, la rândul lor, eforturile de a conveni asupra parametrilor unei noi arhitecturi de securitate şi pace, unice şi indivizibile”, a declarat, potrivit Agerpres care citează EFE, consilierul Kremlinului pentru afaceri internaţionale, Iuri Uşakov.

Potrivit acestuia, liderul rus reiterează propunerile făcute în acest sens în anul 2021, când a cerut NATO să se retragă la graniţele din 1997. Refuzul Occidentului de a accepta în 2021 aceste condiţii a fost folosit de Moscova ca pretext pentru declanşarea războiului în Ucraina.

Totodată, consilierul Kremlinului a calificat negocierile tripartite de la Abu Dhabi drept „constructive şi productive” şi a dat asigurări că vor continua, însă fără a spune exact dacă la întâlnirile viitoare vor participa şi ţările europene. 
După discuţia cu Vladimir Putin, cei doi emisari ai președintelui american Donald Trump au plecat la Dublin, unde s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prezent în capitala irlandeză la summitul european „Comunitatea Politică Europeană”.

„Nu putem încheia acest acord între Moscova și Kiev fără ca europenii să fie la masa negocierilor. Cred că-l putem convinge pe președintele Putin să accepte participarea aliaților europeni ai Ucrainei la discuțiile de pace”, a declarat Kushner presei. (O.N.)