„Fără Biserică şi slujitorii ei am fi fost în întunecime“

Data: 30 Mai 2011

Duminică, 29 mai, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a resfinţit pictura Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din oraşul Mizil, fapt care i-a bucurat foarte mult pe locuitorii oraşului. În semn de mare preţuire, primarul Emil Proşcan i-a conferit Preafericitului titlul de "Cetăţean de onoare" al urbei prahovene. Vă prezentăm în continuare cuvântul rostit de edilul Mizilului la ceremonia de oferire a distincţiei amintite.

Preafericite Părinte Daniel, înalte feţe bisericeşti, prea cucernici părinţi, stimaţi invitaţi, dragi credincioşi, Simt o reală nevoie ca în aceste momente să mă gândesc la viaţa ce fiecăruia pe acest pământ ne-a fost dată! Mă gândesc la soare, copaci, munţi, ape, cer, păsări... Mă gândesc la ploi, zăpezi, curcubeie, apoi la diferitele cărări, hăţişuri, poduri, drumuri labirintice ori drumuri netede, pe care noi, oamenii, suntem nevoiţi să le parcurgem în mersul nostru prin această viaţă! Mă gândesc apoi la mâinile omului, la rostul lor, la rostul paşilor. Mă gândesc la vise, dorinţă de zâmbet, la starea de bine, precum lumina unei zile de duminică şi la tot ce poate să ne producă satisfacţie că existăm, exclamând cât mai des în putere de zâmbet: "Viaţa e frumoasă!". Dar trebuie să mă gândesc şi la lacrimă, suferinţă, tristeţe, adică la momentele când paşii noştri se poticnesc în neputinţă sau nedreptate, când frumuseţea zilelor se depărtează în fără rost pentru noi. Toate acestea ne-au fost date dintotdeauna să le trăim, să le simţim! Bucuria şi tristeţea cred că au fost dintotdeauna laolaltă, liberul arbitru fiind la latitudinea calităţilor noastre umane, sufleteşti! Rostuirea ce există în noi şi în jurul nostru se află deasupra noastră, în cerurile biruinţei veşnice şi noi o numim simplu: Dumnezeu! Adevărul, lumina şi credinţa în menirea noastră şi a tot ce există sunt chintesenţe ale unicei realităţi ce guvernează viaţa, sunt jaloanele după care trebuie să ne îndreptăm paşii, gândurile, dorinţele. Ştim, ori ar trebui să ştim că totul ne vine de Acolo de Sus, însăşi viaţa noastră cu tot ce găsim aici, pe pământ, şi prin ce primim în Taina Botezului înseamnă Dumnezeu! Iisus, prin mântuirea de păcate şi învăţămintele lăsate prin apostoli, ne dă fiecăruia dreptul la buna şi dreapta alegere în mersul nostru prin viaţă. Toate acestea fără Biserică ar fi fost pentru noi necunoscute! Fără Biserică şi slujitorii ei am fi fost în întunecimea şi fără de rostul vieţii! Multele mănăstiri şi biserici care există şi au existat odată cu omul pe acest pământ al românilor fac legătura prin lumina rugăciunilor şi a slujbelor între pământ şi cer, între nevoile noastre şi Dumnezeu! "România este Grădina Maicii Domnului, spunea papa Ioan al II-lea cu ocazia vizitei în ţara noastră, recunoscând prin aceasta rolul imens pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în viaţa spirituală a Pământului! Am încercat până acum să redau frânturi din gândurile ce tot umblă prin mine din momentul când am aflat de vizita Preafericitului Daniel. De aceea mi le-am notat şi vi le spun acum, încercând să-i fac pe cei care mă ascultă acum să înţeleagă reala însemnătate a acestei vizite, a acestui moment, a acestei zile! Astfel că acum, aici, în oraşul nostru Mizil se află Preafericitul Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române! Este pentru prima dată în istoria acestor meleaguri când un Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se află în mijlocul nostru şi e lesne deci de constatat şi comensurat însemnătatea acestei zile, a acestor momente. Normal ar fi, Preafericite Părinte Patriarh, să vă prezint un istoric al localităţii noastre. Din considerente de timp, dar şi pentru a mai crea un motiv pentru a reveni, n-am s-o fac. Am să vă spun doar că aceste meleaguri sunt încărcate de multă istorie, suntem atestaţi documentar din anul 1529, dar după descoperirile arheologice care s-au făcut şi se vor mai face mult timp, deoarece aceste locuri mustesc de istorie, suntem aici de milenii. Oameni obişnuiţi suntem şi cu frică de Dumnezeu! Mizil, de la "menzil", o denumire turcă care înseamnă "mijloc" şi semnifică prin asta mijlocul distanţei dintre Ploieşti şi Buzău, locul unde se schimbau caii poştalioanelor. Scriitorul şi dramaturgul George Ranetti, Grigore Tocilescu - istoriograf, culegător de literatură populară, creatorul epigrafiei româneşti, cel care a elucidat geneza monumentului de la Adamclisi, Aghata Grigorescu Bacovia, poet şi critic literar, soţia marelui poet George Bacovia, compozitorul şi profesorul George Brătianu, matematicianul Octavian Mayer, cel care a devenit primul doctor în matematici pure din ţară, om de ştiinţă emerit, Petre Strihan, cercetător, poet, profesor universitar de drept administrativ..., sunt doar câteva nume dintre personalităţile de vază ale ţării noastre care s-au născut la Mizil. Matei Eminescu, fratele Luceafărului poeziei româneşti, a locuit în Mizil, fiind comandantul unui regiment de infanterie încartiruit aici. S-a căsătorit cu o mizileancă, Ana Condeescu, sora primarului de atunci, Leonida Condeescu, cu care a avut patru copii, deci patru din nepoţii marelui Eminescu sunt mizileni. Caragiale era un om al locului, prieten cu primarul de atunci, Leonida Condeescu, din iniţiativa lui construindu-se aici un teatru. Oraşul nostru a avut teatru propriu, iar la sfârşitul sec. al XIX-lea într-o şcoală din Mizil se preda în limba franceză. Avem profesori universitari în marile facultăţi ale lumii, medici ori ingineri de prestigiu răspândiţi, din păcate, pe alte meleaguri decât cele româneşti. Într-o statistică privind primii 100 de elevi merituoşi ai judeţului Prahova, 50 erau din Mizil. Este şi singurul oraş din ţară străbătut de paralela de 45 de grade latitudine nordică. În istoria sa, Mizilul a avut trei perioade foarte grele: o foamete, un cutremur şi un incendiu devastator. Cineva diriguit de lumina dumnezeiască a avut iniţiativa de a aduce aici moaştele Sfintei Filofteia şi, după fiecare pelerinaj, Mizilul a renăscut. Din aceste motive, ziua spirituală a oraşului este în data de 7 decembrie, sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia. Vă mărturisesc, Preafericite Părinte Patriarh, o dorinţă mai veche a preoţilor noştri, a mea şi a tuturor celor de aici, este ca moaştele sfintei să mai poată fi aduse aici într-un pelerinaj care cu siguranţă ne-ar îndreptăţi speranţele de mai bine. Şi mai îndrăznesc o rugăminte: dacă se poate ca ziua de 7 decembrie să fie în rânduiala bisericească zi de adevărată sărbătoare, trecută cu roşu în calendarele bisericeşti. Vreau să vă mai spun că aici cresc ca o binecuvântare pentru noi migdalul şi smochinul, iar oamenii au în case şi suflet icoane de credinţă, dragoste, iubire, speranţă. Printre anotimpuri, aici se moare, se naşte, se speră...! Există lacrimă, alergături de tot felul şi, din când în când, zâmbete! Nutresc convingerea că prin vizita Preafericirii Voastre, prin adevărul ce-l veţi recepta în oamenii şi locurile de aici, veţi afla despre noi, despre sufletul nostru, despre viaţa noastră, ne veţi cunoaşte, ne veţi înţelege şi veţi simţi tot ceea ce spunem în rugăciunile noastre către Cer şi chiar ce nu putem spune! În numele celor pe care îi reprezint, vă mulţumesc cu respect şi adâncă plecăciune, pentru că aţi acceptat să participaţi la slujba de sfinţire a acestui vechi aşezământ de închinăciune, dar şi pentru înalta onoare de a fi oaspetele oraşului nostru, al oamenilor de aici. Când eram mic, singurul "tablou" din camera unde am crescut era icoana Sfintei Fecioare cu Pruncul. Au trecut mulţi ani de atunci, dar mi-au rămas întipărite în minte privirea şi felul simplu în care Femeia, din tabloul cu chenar de flori de măr şi îngeri, îşi strângea copilul la piept şi trimitea către mine sentimentul puternic al dragostei şi iubirii! Am crezut, şi chiar şi acum mai simt, că Maica Maria născătoare de Hristos este de undeva dintr-un sat asemănător cu cel în care am copilărit eu, purtând ie înflorată şi doinindu-i lui Iisus despre viaţa noastră, în timp ce-L strângea la piept cu toată dragostea lumii noastre. Naivitate de copil sau dram de adevăr trimis din adâncul prea puţin cunoscut al obârşiei poporului român! Primiţi, Preafericite Patriarh Daniel, gândurile şi dorinţele noastre de bine, să aveţi sănătate şi continuă putere de a fi călăuzitorul Bisericii Ortodoxe Române, al credinţei şi speranţei de mântuire a poporului nostru, care totdeauna a meritat mai mult de la viaţa ce i-a fost dată! Pentru nevoile şi trebuinţele noastre, Dumnezeu să vă ţină mereu aproape în linişte şi deplină sănătate! Emil Proşcan, primarul oraşului Mizil, 29 mai 2011