Fermierii asociaţi vor fi avantajaţi la primirea fondurilor europene

Data: 28 Feb 2008

▲ De la momentul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, procedurile de acordare a finanţărilor în sectorul agricol şi al dezvoltării rurale au suferit unele modificări, cel mai important program prin care s-au derulat proiecte de anvergură în perioada de preaderare, SAPARD, a fost înlocuit de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), acesta primind avizul favorabil al oficialităţilor de la Bruxelles ▲

PNDR va finanţa atât unele măsuri care s-au derulat prin programul SAPARD, cât şi alte măsuri adresate agriculturii şi dezvoltării rurale, precum informarea şi pregătirea profesională a producătorilor, instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, sprijin pentru fermele de semi-subzistenţă. De asemenea, se pot obţine fonduri pentru consultanţă şi pentru sprijinirea agricultorilor în vederea adaptării la standardele de calitate comunitare. În acelaşi sens, sunt susţinute investiţiile în ferme şi în programul privind pensionarea anticipată a fermierilor. Agenţiile de Plăţi sunt organisme acreditate din cadrul statelor membre ale UE care efectuează plăţile din cadrul fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Cele două instituţii responsabile de administrarea fondurilor europene în România sunt: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (eliberează formularele pentru sprijin, introduce datele în calculator, controlează şi gestionează plăţile directe) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (responsabilă pentru gestionarea măsurilor de dezvoltare rurală). Plăţile directe reprezintă una din formele de sprijin agricol acordate în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, acesta acordându-se pe suprafaţă (euro/ha), indiferent de cantitatea produsă de fermier. Pentru intrarea în posesia sumelor, agricultorii trebuie să utilizeze minim 1 ha de teren agricol, format din parcele nu mai mici de 0,3 ha, să fie înscrişi în Registrul Fermelor şi să formuleze o cerere de sprijin către APIA. Prin intermediul Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS), autorităţile controlează şi coordonează cererile de sprijin pentru subvenţii europene prin intermediul registrului fermelor. Cele mai multe facilităţi însă le obţin fermierii care îşi unesc forţele într-o formă de asociere sau alta, astfel încât să-şi creeze pârghiile necesare pentru a-şi vinde marfa şi pentru a negocia un preţ bun. Asociaţiile sau grupurile de producători pot veni, astfel, în contact direct cu marile lanţuri de magazine cu scopul de a-şi promova şi vinde produsele prin intermediul acestora. Prin intermediul PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste 8 miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală. Fermierii trebuie să respecte condiţiile impuse cel puţin 5 ani Măsura 123, „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“, inclusă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), oferă fermierilor români posibilitatea de a beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de peste 1,07 miliarde de euro. Măsura se încadrează în Axa I a PNDR privind „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic“, care are ca obiective principale introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive şi adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare, atât în etapa de procesare, cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute. Sectoarele prioritare de producţie primară pentru produsele agricole din cadrul măsurii sunt laptele şi produsele lactate, carnea, produsele din carne şi ouă, continuând cu cerealele şi panificaţia, legumele, fructele şi cartofii, obţinerea şi utilizarea biocombustibililor, seminţele oleaginoase, mierea de albine, vinul. Sectoarele prioritare de producţie primară pentru produsele forestiere sunt cele lemnoase şi nelemnoase (de exemplu: ciuperci, fructe de pădure, seminţe, taninuri, plante medicinale, cu excepţia produselor rezultate din activitatea de vânătoare). Investiţii eligibile pentru produsele agricole sunt: construcţiile noi şi/sau modernizarea clădirilor folosite pentru procesul de producţie, achiziţionarea în leasing de noi utilaje, instalaţii, echipamente, aparate şi costuri de instalare, investiţii pentru îmbunătăţirea controlului intern al calităţii materiei prime, semifabricatelor, produselor şi subproduselor obţinute în cadrul unităţilor de procesare şi marketing; investiţiile pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile. Investiţiile eligibile pentru produsele forestiere sunt construcţiile noi şi modernizarea tuturor categoriilor de spaţii şi încăperi pentru producerea şi stocarea produselor forestiere. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin măsura 123 este de 5.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului. Banii primiţi nu vor mai fi returnaţi dacă vor fi respectate cerinţele specifice ale Contractului de Finanţare pentru o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea investiţiei.