Fermierii ies în stradă cu tractoare și mașini agricole
Agricultorii din mai multe organizații profesionale vor protesta vineri, 7 aprilie, în localităţi din toată țara, inclusiv Bucureşti, și vor cere soluții la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar din cauza conflictului din Ucraina. Potrivit organizatorilor acțiunii din județul Botoșani, fermierii vor veni la protest cu tractoare agricole, remorci, maşini şi camioane.
Nemulțumiți de dezechilibrele de pe piața cerealelor apărute ca urmare a liberalizării comerţului cu mărfuri agricole cu Ucraina și de ajutorul insuficient decis de Comisia Europeană, fermierii reuniți în Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) au hotărât să protesteze în stradă. Marșurile vor avea loc vineri, în toată țara.
În județul Botoșani, aproximativ 200 de fermieri s-au mobilizat pentru a participa la protestul de vineri care va avea loc în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă, fermierii vor mărșălui cu tractoare și mașini agricole.
Potrivit unui comunicat al alianței, prin manifestările programate vineri, fermierii vor să atragă atenţia, încă o dată, că, în ultimul an, competitivitatea producătorilor autohtoni s-a erodat, prețurile interne s-au prăbușit, tarifele de transport au crescut de 4-5 ori, iar tarifele de asigurare au escaladat. De asemenea, există şi o problemă de stocare, în prezent depozitele fiind încă pline cu produse agricole autohtone nevalorificate.
Agricultorii sunt nemulţumiţi și de „alocarea infimă, arbitrară şi discriminatorie” a unor fonduri din rezerva de criză a UE, de mai puţin de 18 procente din suma totală antrenată, deși ţara noastră a asigurat tranzitul a circa 60% din volumele de produse agricole extrase din Ucraina.
În aceste condiţii, fermierii cer autorităţilor naţionale şi europene separarea, în vămile româneşti, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcţie de provenienţă, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei, asigurarea trasabilităţii importurilor, precum şi revenirea la taxa vamală de bază.
„Suspendarea tarifelor de import şi a barierelor în comerţul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporţionat de statele membre din proximitatea Ucrainei”, transmit reprezentanţii alianţei.
Pe de altă parte, premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au cerut vinerea trecută Uniunii Europene să reintroducă taxe vamale asupra cerealelor ucrainene dacă afluxul acestor produse, ce împinge în jos preţurile pe pieţele UE, nu poate fi oprit prin alte mijloace. De asemenea, cei cinci premieri au reiterat nevoia unor fonduri suplimentare pentru fermierii afectaţi şi pentru dezvoltarea rapidă a infrastructurii de transport și necesitatea revizuirii legislaţiei privind exporturile. (C. Z.)