Fermitatea în mărturisirea dreptei credinţe

Contextul disputei palamite îl plasează pe Achindin într-o postură destul de ingrată. Fără să asume veritabil nici poziţia isihastă, şi pentru început nici atitudinea varlaamită (pe care totuşi mai târziu o va reprezenta integral), încearcă să aplaneze conflictul iscat între Varlaam şi Sfântul Grigorie Palama aducând destul de multe argumente de ordin etic şi social.

În viziunea sa, oamenii adevăraţi ai Bisericii trebuie mereu să caute pacea, indiferent dacă în cauză sunt probleme doctrinare care necesită clarificare urgentă. Ideea în sine nu poate fi acuzată că nu ar fi în duhul teologiei patristice. Văzând însă toate datele din dosarul acestei controverse, pretenţiile pietiste ale lui Achindin nu îşi au locul, cum nu îşi au locul în nici o altă dispută legată de adevărurile de credinţă. Fermitatea mărturisirii presupune adeseori depăşirea anumitor standarde relaţionale, care impun falsitatea şi lipsa de verticalitate. Când situaţia o cere, lucrurile trebuie spuse foarte clar, pentru a nu lăsa loc de ambiguităţi ulterioare. Atitudini zen, care propovăduiesc doar alergarea după liniştire impersonală, nu au nimic de-a face cu liniştirea isihastă, care era marcată de forţa credinţei celei adevărate, mărturisitoare a tradiţiei vii doctrinare. Diplomaţie dublată de fermitate Când a trimis prima scrisoare lui Varlaam, Sfântul Grigorie Palama a crezut de cuviinţă să îi scrie şi lui Achindin. Îi scrie ceea ce astăzi este cunoscut sub forma celei de-a doua scrisori către Achindin, aproape un bilet, unde îi spune că îl admiră mult pe Varlaam şi că nu poate să nu îl iubească, dar că nu îi poate acorda mai mult decât ce e permis. Este răspunsul lui la cererea lui Achindin de pace şi înţelegere. Apoi Sfântul Grigorie Palama face această declaraţie: "Eu care nu am făcut studii şi care nu fac nici acum, şi care nu ştiu nimic, iată că compun acum tratate lungi, contra celui ce a învăţat şi ştie să vorbească minunat şi şi-a făcut din studii un program pentru toată viaţa. Avertizează pe filosof să nu se avânte fără să se gândească în acţiuni arogante şi temerare, dezbrăcându-se ca de o haină de circumspecţia proprie unui filosof". Trebuie să recunoaştem: limbajul Sfântului Grigorie Palama nu se împiedică în prea multe meandre diplomatice, nefiind lipsit de o anumită aciditate. Diplomaţia nu e absentă, însă e însoţită de fermitate. De fapt, şi când îi răspunde lui Varlaam, o face în acelaşi fel: "Cred că pe Varlaam l-a ajuns aceasta (devierea de la adevăr), pentru că n-a fost iniţiat cu precizie în lucrurile dumnezeieşti şi pentru că, vrând să pară superior în raţionamente, face în realitate din teologia cea de sus una trupească şi plină de vanitate". Fericita contemplaţie, împlinirea credinţei În altă parte, Sfântul Grigorie Palama i se adresează lui Varlaam astfel: "Tu, fiind iniţiat insuficient în aceste lucruri, se pare că pretinzi că pentru lucrurile dumnezeieşti nu există cunoaştere sau demonstraţie, ci doar credinţă, şi nu îl asculţi pe Pavel care spune grecilor increduli: "ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu a fost descoperit şi că cunoscând pe Dumnezeu nu l-au slăvit şi cinstit ca pe un Dumnezeu". Nu ai experimentat niciodată şi nici nu ai crezut în adevărata contemplaţie a lui Dumnezeu care se realizează în cei credincioşi; această contemplaţie Domnul o numeşte fericită; nu ai crezut că ea există, pentru că te mândreşti cu credinţa ta, deşi această contemplaţie faţă de credinţă este împlinirea, răsplata sau arvuna răsplăţii născute din dragoste; căci dacă doar credinţa există când e vorba de lucrurile dumnezeieşti, această contemplaţie nu e ceva adevărat. Dacă însă ea este adevărată, cum de altfel şi este, cealaltă afirmaţie, că "nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu", este de asemeni adevărată, adică unele realităţi din Dumnezeu sunt contemplabile, iar altele nu." Achindin, discurs nesusţinut de fapte Achindin susţine că dragostea este principiul oricărei sinergii divino-umane, care lucrează îndumnezeirea. Vei participa la Dumnezeu "dacă vei avea dragoste pentru aproapele, nu dacă vei vedea o divinitate necreată cu ochii trupeşti". Dragostei îi adaugă smerenia. Este adevărat că în prima parte a disputei isihaste îşi exprimă adesea dorinţa de a rămâne ascuns şi ignorat, chiar dacă de cele mai multe ori nu o face. În scrierile sale nu pretinde că dogmatizează şi afirmă că se supune judecăţii Bisericii: "Dacă ceva din ce am zis nu ar părea că corespunde întru totul Bisericii lui Dumnezeu, înseamnă că a ieşit de la mine şi nu de la dumnezeieştii Părinţi şi nici din Scripturi". Sunt cuvinte care, la o primă vedere, cuceresc. Având în vedere de cât de mult a mai ţinut Achindin cont de tradiţia "dumnezeieştilor Părinţi" de-a lungul întregii dispute cu Sfântul Grigorie Palama, ne dăm seama că vorbele sale sunt flagrant contrazise de fapte. Lupta cea bună a Sfântului Grigorie Palama În ciuda portretului făcut de partizanii săi, Achindin nu ne apare ca un isihast convins, care încearcă să rămână în singurătate şi într-o fericită obscuritate. Este drept că adesea scrierile sale lasă impresia unei "munci forţate", întreprinse parcă contra voinţei sale. Putem ilustra această afirmaţie printr-un text de-al său, unde la sfârşitul operei sale se adresează patriarhului, de la care primise ordin să respingă afirmaţiile lui Palama: "Cât despre mine, cred, prea dumnezeiescule Domn, Păstorule al Bisericii ecumenice a lui Hristos, că am împlinit porunca ta după puterile mele; de la început nu am dorit să fac aceasta, şi acum nu sunt mândru că am realizat-o. Dimpotrivă, la început, nu eram deloc în largul meu vizavi de această sarcină, şi acum privesc cu stupoare evenimentele care au cauzat atâta necaz, neînţelegere şi furtună". Astfel de afirmaţii se repetă des în scrierile lui Achindin. Nu ar fi vrut niciodată să scrie, pentru că idealul său era să trăiască în isihie, dar s-a văzut forţat fie prin obligaţia supunerii faţă de patriarh, fie dintr-o necesitate interioară de a nu permite aşa-zisei erezii să se răspândească. Sentimentalismul nu îşi are locul în atitudinea Sfântului Grigorie Palama. Dacă Achindin lasă mereu impresia că şi-ar cere scuze pentru o situaţie în care a fost actor principal, dar în care nu s-a ferit să zdrobească pe mulţi din cei ce se împotriveau ereziei sale, Sfântul Grigorie Palama preferă lupta deschisă şi onestă. Şi aşa cum e evident de secole, lupta pentru "credinţa cea bună" l-a încununat pe Sfântul Grigorie cu pecetea sfinţeniei.