Festival coral de Rusalii în Episcopia Oradiei
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei se va desfăşura ediţia a doua a Festivalului coral de Rusalii, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Festivalul va avea loc pe parcursul a două zile, respectiv duminică, 23 mai, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, şi luni, 24 mai, de sărbătoarea Sfintei Treimi, în Catedrala cu Lună din Oradea, începând cu ora 18.00. La această a doua ediţie a festivalului, vor participa coruri şi formaţii corale de la bisericile parohiale din Oradea şi din judeţul Bihor, de la cele două instituţii de învăţământ teologic din Eparhie şi licee din Oradea, dar şi, în premieră, corul Filarmonicii de Stat din Oradea.
Duminică, 23 mai vor concerta: corul Catedralei cu Lună din Oradea, corul bisericii "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ" din Oradea-Nufărul, Corul bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Oradea-Ioşia, corul bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Oradea-Tei, corul bisericii "Buna Vestire" din Oşorhei, corul bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Beiuş, corul bisericii "Cuvioasa Parascheva" din Marghita, corala "Psalmodia Varadiensis" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea, corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea şi corul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Oradea. Fiecare dintre cele zece coruri va interpreta câte trei piese muzicale din repertoriul religios naţional şi internaţional. Luni, 24 mai, corul Filarmonicii de Stat din Oradea va susţine un concert, în cadrul căruia va interpreta creaţii muzicale de Palestrina, da Vittoria, Rahmaninov, Dima, Cucu, Lungu, Timaru şi Odăgescu. Festivalul se va bucura de prezenţa Preasfinţitului Episcop Sofronie al Oradiei.