Festival internaţional de literatură la Iaşi

Data: 07 Iunie 2007

Centrul Cultural German Iaşi organizează a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură European Borderlands, care va avea loc în Iaşi în perioada 9–10 iunie. Festivalul se desfăşoară la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău, invitaţi fiind autori din ţări aflate în Europa Centrală şi de Sud-Est. Printre aceştia se numără Mircea Dinescu, Filip Florian (România), Nicoleta Esinencu (Republica Moldova), Attila Bartis, Gyorgy Dragoman (Ungaria), Vojislav Karanovic (Serbia), Alek Popov (Bulgaria), Tanja Maliarciuk (Ucraina), Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Oraşul Iaşi va fi locul central de desfăşurare a festivalului pentru că aici se vor întâlni toţi autorii, pentru a-şi prezenta opera şi pentru a discuta cu locuitorii Iaşului despre Europa şi graniţele ei. Sâmbătă, 9 iunie, la ora 10.00, la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi“ are loc deschiderea oficială a manifestărilor. Aici vor lectura scriitorii Nichita Danilov şi Ghenadie Nicu. La ora 13.00, la Sage Café, vor citi Filip Florian şi Attila Bartis. Începând cu ora 15.00, la Colegiul Naţional vor lectura Julia Schoch şi Vojislav Karanovic, iar de la ora 17.00, la Sage Café, vor lectura Iulian Ciocan şi Ilma Rakusa. Seara se va încheia la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ din Copou unde se vor strânge toţi autorii. Duminică, 10 iunie, manifestările debutează la ora 11:00 la Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ cu o dezbatere pe tema „New Insiders, New Outsiders“, despre rolul pe care graniţele externe ale UE îl joacă asupra schimburilor culturale dintre noile state membre şi vecinii acestora, care nu sunt membri UE. Se va avea în vedere în special exemplul României şi al Republicii Moldova. După dezbatere vor fi reluate lecturile, astfel că de la ora 13.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“, vor lectura Tanja Maliarciuk şi György Dragomán, de la 15.00, la Arte Café vor lectura Dumitru Crudu şi Vasile Gârneţ, de la 17.00, la Sage Café, vor lectura Monika Rinck şi Nicoleta Esinencu. În cadrul Festivalului de Literatură organizat de Centrul Cultural German, Mircea Dinescu va lectura în echipă cu scriitorul Alek Popov la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi“. (O.R.)